Alina Gorghiu explică de ce a părăsit ședința Comisiei juridice în care s-au votat, miercuri, noile amendamente pentru Legea grațierii: A fost o strategie asumata de PNL și a funcționat

de Iulia Iancu , 04 mai 2017 - stire actualizata la ora 22:59, 04 mai 2017
Alina Gorghiu explică de ce a părăsit ședința Comisiei juridice în care s-au votat, miercuri, noile amendamente pentru Legea grațierii: A fost o strategie asumata de PNL și a funcționat

Senatorul PNL de Timiș Alina Gorghiu, fostul copreședinte al liberalilor, susține că nu este relevant faptul că a părăsit sala chiar înainte de votul în urma căruia au fost admise unele amendamente la lege, explicând că a fost vorba, de fapt, o strategie a partidului, transmite Timiș Online.

„Pericolul din Comisia Juridică pe tema grațierii nu a trecut, este o procedură în curs. A fost o strategie asumată de mine și de colegii mei. Rezultatul a fost bun astăzi (n.r. joi), dar oricând, în orice secundă, în Comisia Juridică se poate repune la vot orice amendament pe care PSD îl dorește. În baza unei solicitări se poate relua votul pe un amendament sau altul. Strategia a fost gândită în cascadă de colegii juriști. Am reușit să respingem joi amendamentele. Faptul că am ieșit din sală într-un anumit moment nu are relevanță, pentru că votul ar fi fost în favoarea PSD. Este o discuție care ține de cum se creează presiune pe PSD, cum putem ajunge la respingerea unui amendament sau nu.

Dacă vom reuși să blocăm această lege a grațierii, indiferent că este Gorghiu în sală, că este Câțu în sală sau nu suntem în sală sau orice strategie ar decide grupul de juriști de la Senat, nu mi se pare relevant. Din păcate, PNL + USR înseamnă 4 parlamentari în comisie, PSD + ALDE + UDMR înseamnă 7. Cred că proiectul va ajunge în plenul Camerei Deputaților, care este for decizional, până la vacanța parlamentară. Obiectivul PSD este să treacă această lege până în luna iunie. Eu cred că se vor grăbi, îl vor găsi vinovat pe Șerban Nicolae… La Cameră este însă aproape imposibil să mai găsească pe cineva țap ispășitor, pentru că Liviu Dragnea este șeful Camerei”, a explicat Gorghiu la Timișoara.

Amendamentele propuse miercuri de Șerban Nicolae, Traian Băsescu și Liviu Brăiloiu au trecut cu 5-3. Au votat „pentru” cei din PSD și ALDE, iar „împotrivă” câte un senator de la PNL, de la USR și de la UDMR. Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc, ambele de la PNL, au lipsit însă de la vot, iar dacă ar fi fost prezente scorul ar fi fost 5-5. Joi, senatorii juriști au revenit asupra amendamentelor pe care le-au și respins.

 

Comentarii

  • Dan T

    05 mai 2017 10:27

    Interesnta pozitia celor care comenteaza. Sunt vehementi impotriva pnl mai ales pentru presupusa colaborare cu psd decat fata de majoritarii socialisti aliati cu vopsitii liberali.Drept e ca pnl nu exista, de fapt, ca ideologie, identitate. Numai ca, in actualul parlament, alaturi de debusolatii usr-isti, au un rol decorativ. Socialistii sunt suficienti de impertinenti sa-si urmareasca scopurile meschine, stiu ca vor fi sprijiniti si de unii din udmr, mai ales dar si din prm sau chiar pnl. De opinia publica nu le pasa decat atunci cand intervin cei din afara- UE sau ambasadorii.

    raspunde comentariului
  • ioan

    05 mai 2017 8:55

    jalnica si patetica este aceasta doamna care interpreteaza rolul de parlamentar si acela de membru pnl. pnl este coautor la dezastrul national asa ca marea intrebare care se pune este de ce oare mai asteptam ceva de la pnl? este o risipa de energie si timp sa mai crezi ca ei pot dar mai ales daca vor sa faca ceva in afara de ordinele primite de la psd. dar daca totusi mai exista oameni curati si cu respect fata de tara si acest popor in pnl ar trebui sa iasa in fata si sa schimbe aceasta stare!!!!!! greu de crezut insa avem datoria sa nu renuntam niciodata

    raspunde comentariului
  • Marius

    05 mai 2017 6:18

    "Alesii" nostri tot timpul au o "strategie" castigatoare!Ia sa le taie din bani atunci cand nu sunt prezenti la sedinte sau o "taie" pe muteste ca sa-si rezolve treburile personale. Sa-i arda putin la "lingurica" aka buzunar si atunci n-o sa mai gaseasca motive puerile..... PS. madam Gorghiu putea sa ne spuna ca s-a dus....... la alaptat..... era un motiv "plauzibil"!!!!!

    raspunde comentariului
  • Tradare

    05 mai 2017 5:48

    Intodeauna la furat au fost uniti indiferent de culoarea politica.

    raspunde comentariului
  • Bocvel

    05 mai 2017 1:39

    Ce mare "strateaga" este sI mincinoasa madama gheorghiu-dej de la partidul ka.kaniu-portobe.se.nistic avortat la gard !

    raspunde comentariului
  • gogu

    05 mai 2017 0:13

    Complicitatea PNL timp de 27 de ani nu mai poate fi negata. Ca nu a fost la vot, nu poate fi explicat prin strategia "iese lumea in strada". Dar complicitatea PNL si marii corupti pe care i-a dat tarii explica clar ca lacrima si nu e ceva nou ce a facut. Sa isi bage strategiile undeva domnisoara tocilara. PNL e din acelasi gunoi facut, doar ca se autorecomanda ca "raul mai mic".

    raspunde comentariului

Ultima ora

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design