10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăTechUSR cere demisia președintelui Curții Constituționale, Valer Dorneanu: Suntem în faţa unei...

USR cere demisia președintelui Curții Constituționale, Valer Dorneanu: Suntem în faţa unei instituţii care iese, accelerat, din cadrul constituţional. Partidul va utiliza toate mijloacele pentru sesizarea Comisiei de la Veneţia

USR a solicitat, vineri, demisia președintelui Curții Constituționale, Valer Dorneanu, pe care îl acuză că ar încerca să transforme CCR „din gardianul respectării Constituției în jucător politic și supra-instanță de judecată”, cât și pentru că ar încălca „obligațiile de imparțialitate în exercitarea funcției”. Precizarea vine ca urmare a întâlnirii cu președintele organizației neguvernamentale Coaliția Românilor din SUA, Cris Terhes, „a cărei singură agendă este oprirea luptei anti-corupție”.

Într-un comnicat de presă, USR precizează că CCR „nu are atribuții de formulare sau modificare a politicilor publice, astfel încât această întâlnire și consultare excede cadrului legitim de funcționare a Curții Constituționale”.

Reprezentanții formațiunii acuză CCR că „iese accelerat din cadrul constituțional”. În acest context, USR anunță că va sesiza Comisia de la Veneția cu privire la activitatea judecătorilor constituționali și „pentru a se asigura că democrația și statul de drept din România sunt și vor fi respectate.”

Totodată, reprezentanții formațiunii susțin că, ultima decizie a  judecătorilor constituționali, nr. 377/2017, „pregătește terenul pentru o schimbare majoră de paradigmă în funcționarea statului de drept din România, prin încălcarea flagrantă a principiului separației puterilor în stat.”

„În textul deciziei, CCR semnalează lipsa unui cadru legislativ ce ar permite un control de constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești. Judecătorii constituționali sugerează Parlamentului să îi dea puterea să verifice hotărârile instanțelor și astfel să se înscăuneze deasupra puterii judecătorești. Constituția nu prevede un eventual efect al <<neconstituționalitații unei hotărâri judecătorești>>, ci numai a unei legi sau ordonanțe. Considerăm că este imposibilă introducerea unei verificări a hotărârilor instanțelor de judecată de către CCR prin modificarea Legii 47/1992, singura variantă constituțională fiind însăși modificarea Constituției”, se mai precizează în comunicat.

USR afirmă că instituția nu face parte din niciuna din puterile statului, fiind o instituție tehnico-politică ce are ca scop principal să verifice conformitatea textelor de lege cu Constituția.

„Acest control nu poate să se extindă la verificarea sentințelor instanțelor judecătorești, recenta decizie nr. 377/2017 fiind o încălcare a atribuțiilor puterii judecătorești. Luând în considerare precedentul creat în cazul abuzului în serviciu, ne așteptăm ca, după decizia nr. 377/2017, să reiasă că Parlamentul este obligat să legifereze verificarea sentințelor judecătorești de către CCR”, mai susțin reprezentanții USR.

Totodată, sursa citată mai susține că judecătorii constituționali ar fi încălcat principiul separării puterilor în stat „prin obligarea Parlamentului de a stabili un prag la abuzul în serviciu, deși CCR nu are competențe de a impune legiuitorulului, în sensul de a stabili ce și cum să legifereze.”

„Astfel, printr-o decizie proprie, judecătorii constituționali au stabilit că, nu doar partea de hotărâre din deciziile sale are putere obligatorie, ci și considerentele expuse în motivări.  Pe scurt, judecătorii constituționali și-au extins puterea, impunând transformarea raționamentelor în lege, deși unele dintre ele contravin chiar deciziilor în sine, cum s-a întâmplat în cazul abuzului în serviciu. În acest context, judecătorii constituționali au adoptat și o normă internă prin care președintele CCR are dreptul să cenzureze opiniile separate și concurente ale altor colegi, astfel încât criticile venite din interior să nu mai fie aduse la cunoștința opiniei publice”, mai susțin reprezentanții USR.

 

 

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă