2.2 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăPoliticăParlamentul a votat înzestrarea Armatei cu sisteme de lansatoare multiple de rachetă

Parlamentul a votat înzestrarea Armatei cu sisteme de lansatoare multiple de rachetă

Proiectul de lege prevede atribuirea de către Guvernul României Guvernului SUA a contractelor de stat de tip scrisoare de ofertă şi acceptare pentru achiziţionarea a trei sisteme cu câte 18 instalaţii de lansare fiecare, incluzând, dar fără a se limita la aceasta, muniţie, elemente de comandă, control, senzor, suport logistic, mentenanţă, echipamente criptografice şi cu regim special, precum şi serviciul de instruire a personalului la toate nivelurile necesare.

Au fost 276 de voturi „pentru” și două voturi „contra”.

Aceste achiziţii vor fi asigurate din bugetul MApN. Înzestrarea cu sistemele HIMARS reprezintă al doilea program de tip „acord guvern la guvern” între România şi SUA, după demararea achiziţiei sistemelor de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM) – PATRIOT, în noiembrie 2017. Inițiatorul a fost ministrul Apărării din Guvernul Grindeanu, Gabriel Leș.

“Pentru realizarea şi menţinerea capabilităţii menţionate, MApN trimite personal militar pentru îndeplinirea unor misiunii în afara teritoriului naţional în conformitate cu contractele încheiate”, se mai arată în proiect.

În raportul Comisiei de apărare se menţionează că prin înzestrarea cu sisteme de lansatoare multiple cu bătaie mare se asigura capabilitatea necesară pentru desfăşurarea de acţiuni militare de intensitate ridicată şi asigurarea sprijinului general al operaţiilor Grupării de Forţe Terestre.
 

   

Cele mai citite

Amenințarea teroristă cuprinde Europa. Italia a ridicat nivelul de securitate la maxim

Italia a anunţat că „vigilenţa şi controalele vor fi sporite” înainte de sărbătoarea religioasă de Paşte, ca urmare a atacului terorist petrecut la Moscova...

Ciolacu vede în capela de la Parlament un simbol al angajamentului nostru față de valorile naționale

Capela ortodoxă din Parlament nu este doar un loc de liniște și refugiu în fața provocărilor și tensiunilor zilnice, ci și un simbol al...

Securizează fiecare încăpere cu priza cu întrerupător aplicată, de la sercomelectric.ro

Nu doar sistemele de securitate sporesc siguranța unei clădiri, ci și sistemul electric este cel care face diferența. Este bine ca acesta să fie...
Ultima oră
Pe aceeași temă