12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăMircea Diaconu este dezamăgit de numirea lui Orban de Klaus Iohannis

Mircea Diaconu este dezamăgit de numirea lui Orban de Klaus Iohannis

Mircea Diaconu a declarat, miercuri seară, la Iaşi, pentru News.ro, că şeful statului nu trebuia să desemneze un premier, până în momentul în care nu era convins că în Parlament există o majoritate.

“Domnul Iohannis şi-a făcut-o cu mâna sa. Dânsul trebuie să rezolve această situaţie încurcată, puţin spus încurcată. Încurcătura asta îi aparţine, pentru că a împins, a certat, a promis căderea acestui guvern. A cerut-o public. Ca şi cum Mugur Isărescu ar spune public despre banca aia şi aia că sunt proaste şi trebuie să dispară. În clipa aia se dă peste cap sistemul bancar. Asta se întâmplă când preşedintele cu greutatea sa intervine în jocul politic, chiar şi ca părere”, a spus Mircea Diaconu.

El crede că se putea ajunge la criză politică şi fără ca preşedintele să fi intervenit în vreun fel, dar “totul era să nu provoace şeful statului căderea Guvernului Dăncilă“.

“Preşedintele trebuia să apară în spaţiul public în clipa următoare căderii guvernului, nu înainte. Constituţia este o hartă, e un GPS şi îţi spune pe unde să mergi. Şi te fereşte de greşeală. Faci consultări cu partidele, cu bună-credinţă şi loialitate, apoi detectezi o posibilă majoritate. Întrebarea este dacă domnul Iohannis a detectat cu adevărat o majoritate atunci când l-a desemnat pe Orban de la PNL. Preşedintele nu trebuie să desemneze până nu era sigur sau aproape sigur că există majoritatea respectivă. Este o desemnare în urma unei promisiuni“, a mai afirmat Mircea Diaconu.

Totodată, Diaconu a spus că preşedintele Iohannis s-a grăbit şi consideră că acest prim guvern Orban va cădea la votul din Parlament.

“Eu sper să nu, pentru că nu e timp, suntem în prag de iarnă, bugetul nu e făcut, sunt riscuri mari să schimbi un guvern“, a precizat Diaconu.

Candidatul Alianţei Un OM, Mircea Diaconu, se află miercuri la Iaşi, fără însă a avea programat vreun miting electoral. Diaconu s-a întâlnit în cursul serii cu ieşenii, pe pietonalul Ştefan cel Mare.

Cele mai citite

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă