13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăMeleşcanu, susţinut de PSD pentru preluarea funcţiei de Presedinte al Senatului

Meleşcanu, susţinut de PSD pentru preluarea funcţiei de Presedinte al Senatului

Călin Popescu Tăriceanu şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al Senatului.

Şerban Valeca, Senator PSD de Argeş  preia atribuţile de preşedinte al Senatului, având în vedere că în plenul de luni a fost votată doar vacantarea funcţiei.

Proiectul pentru vacantarea poziţiei de preşedinte al Senatului a fost adoptat cu 89 de voturi „pentru”, nicio abţinere, niciun vot împotrivă.

Senatorii nu au votat persoana care va fi succesorul lui Tăriceanu la şefia Senatului, urmând ca un vot să fie dat într-un plen viitor.

Biroul permanent rămâne în aceeaşi componenţă până va fi ales noul preşedinte al Senatului.

PSD a decis să îl nominalizeze pe  Teodor Meleşcanu la şefia Senatului.

“A fost o decizie, am discutat şi în grupul senatorial, există şi reţineri foarte multe, va trebui sa mergem în Parlament, în Senat, să vedem care va fi votul. Nu toţi (colegii mă susţin pentru conducerea Senatului -n.r.)”, a declarat Teodor Meleşcanu.

Viorica Dăncilă a declarat că locul a aparţinut ALDE,astfel PSD da dovada ca este corect pana la capat.

PNL a propus-o pe Alina Gorghiu pentru şefia Senatului.

Senatorul ALDE Ilie Niţă a anunţat că demisionează şi se afiliază grupului PSD. Niţă anunţase încă din 28 august că demisionează din ALDE şi trece la PSD.

 

Cele mai citite

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...
Ultima oră
Pe aceeași temă