16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăMeleșcanu: "Orice membru al guvernului e remaniabil"

Meleșcanu: “Orice membru al guvernului e remaniabil”

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat luni că nu intenţionează să îşi dea demisia din Executiv, iar situaţia politică actuală nu afectează activitatea ministerului său.

Meleşcanu a fost întrebat dacă postul său se află printre cele “remaniabile” şi dacă disensiunile dintre premierul Mihai Tudose şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, au influenţă asupra activităţii Ministerului Afacerilor Externe.

“Orice membru din Guvern este remaniabil din acest punct de vedere, însă, nu pot să vă dau un răspuns, că nu eu mă remaniez. Vă asigur că nu am de gând să îmi dau în niciun caz demisia. Deci este vorba de o decizie pe care o va propune primul-ministru şi care va fi acceptată, aprobată de liderii coaliţiei de guvernare PSD şi ALDE”, a afirmat şeful diplomaţiei române.

El a punctat că politica externă este una ce are ca obiect interesele naţionale şi nu poate fi ”tulburată” de tensiunile din politica internă.

“Nu are nicio influenţă asupra politicii externe, care este o politică naţională, nu este o politică de partid sau ideologică, este o politică în măsură să reflecte promovarea intereselor naţionale. (…) Şi acest lucru îl facem şi unii dintre noi chiar ştim cum să o facem în continuare, indiferent de condiţiile în care ne desfăşurăm activitatea”, a arătat Meleşcanu.

Şeful diplomaţiei române a fost prezent la lansarea preşedinţiei bulgare a Consiliului Uniunii Europene, la Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti.

Cele mai citite

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Raed Arafat trimite o echipă de experți la Slănic Prahova în urma surpării de teren

Secretarul de stat Raed Arafat, şeful DSU, a precizat joi că o echipă de experţi urmează să ajungă la Slănic Prahova pentru a evalua...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă