21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăPoliticăLiderul ALDE Constanţa: Nu am avut niciun fel de colaborare cu PSD

Liderul ALDE Constanţa: Nu am avut niciun fel de colaborare cu PSD

El spune că în toate partidele sunt oameni care nu au nicio legătură cu formaţiunea politică din care fac parte, aceştia având interese personale şi nici ALDE nu putea scăpa de acest lucru.

Ion Popa a declarat, joi, pentru News.ro, că în cadrul organizaţiei pe care o conduce nu sunt oameni nemulţumiţi de ieşirea de la guvernare şi că în această perioadă a fost înregistrată o singură demisie, cea a preşedintelui organizaţiei municipale Constanţa, Gabriel Daraban, dar aceasta nu a avut nicio legătură cu situaţia actuală de pe scena politică.

“Nu sunt oameni nemulţumiţi de ieşirea de la guvernare. Am înregistrat o demisie, dar fără legătura cu ce s-a întâmplat acum. Este vorba de domnul Gabriel Daraban (n.r. fostul preşedinte al organizaţiei municipale Constanţa), care m-a anunţat imediat după alegerile europarlamentare că intenţionează să plece definitiv din politică, fiind dezamăgit de rezultatul obţinut la Constanţa. A fost afectat foarte mult de ce s-a întâmplat. Am muncit mult, am investit timp şi cu toate acestea rezultatul a fost unul foarte, foarte slab”, a spus preşedintele organizaţiei judeţene.

Ion Popa a menţionat că la Constanţa ALDE nu a avut nicio colaborare cu PSD-ul.

“Noi la Constanţa nu am avut niciun fel de colaborare cu PSD-ul, pe niciun palier. Ce se s-a întâmplat la Constanţa a anticipat cumva ce urma să se întâmple la nivel naţional. În toate partidele sunt oameni care nu au nicio legătură cu partidul din care fac parte, ei au interese personale sau de altă natură şi ALDE nu putea să scape de treaba asta, mai ales că acum e supus unui asalt din toate părţile. La Constanţa, de când am ajuns acolo, nu există niciun fel de colaborare”, a explicat senatorul Ion Popa. 

El s-a referit şi la situaţia celor trei consilieri judeţeni ai ALDE. Liderul organizaţiei judeţene a spus că vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Daniel Learciu, a fost exclus din partid anul trecut, dar a rămas în continuare în funcţie, după ce a atacat decizia conducerii formaţiunii, iar instanţa încă nu a pronunţat o decizie definitivă în acest caz.

Ion Popa spune despre ceilalţi doi consilieri ALDE că nu a remarcat că ar aparţine acestui partid, spunând despre ei că ar avea comanda în altă parte.

“Pe cei doi i-am moştenit, i-am găsit acolo. Au fost puşi pe listă pe alte criterii şi au comanda în altă parte. De când am venit eu la Constanţa, de un an,  nu am remarcat că au fost cu ALDE. Veneau sporadic la şedinţe, nu respectau ceea ce decideam noi în Biroul Politic Judeţean în ceea ce priveşte votul din Consiliul Judeţean”, a precizat Ion Popa, care a mai spus că a cerut demisia celor doi consilieri judeţeni de luna trecută, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

El spune că membrii ALDE din Constanţa s-au bucurat de ieşirea de la guvernare deoarece practic ei nu s-au aflat la guvernare şi erau în conflict deschis cu cei de la PSD pe plan local.

 

Cele mai citite

Tu cum îți crești șansele de câștig la păcănele? TOP 5 sfaturi pentru a NU te baza doar pe noroc!

Lumina orbitoare a reflectoarelor, sunetul amețitor al clopoțeilor și senzația inimii care pulsează odată cu rotirea tamburului. Păcănelele online reușesc să ne captiveze cu...

Stoltenberg, după discuția purtată cu Klaus Iohannis: „România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al NATO”

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marți seară, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic...

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis, marţi, procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală ale lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul...

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis, marţi, procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă