12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăLiberalii emană optimism după victoria lui Iohannis. Calcule pentru locale

Liberalii emană optimism după victoria lui Iohannis. Calcule pentru locale

Voiculescu a punctat că în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale candidatul PNL Klaus Iohannis a fost pe primul loc la Slatina, la o diferenţă de aproximativ 3.000 de voturi faţă de candidatul PSD, iar în judeţ candidatul PNL a obţinut 46% din voturi, mai mult faţă de primul tur, dar şi faţă de rezultatele de la precedentele alegeri prezidenţiale.

“Am obţinut la nivelul judeţului 46% din voturile exprimate, iar asta ne dă încrederea şi certitudinea că din 2020 CJ Olt va fi condus de către un liberal.
Am câştigat alegerile în 19 localităţi din judeţul Olt şi într-un număr de 38 de localităţi am obţinut peste 42-43%. În 57 de localităţi scorul nostru a fost foarte bun. Ţin să-i felicit pe colegii de la Slatina, PNL Slatina pentru prima dată a câştigat alegerile din municipiu cu 56,4%, cu peste 18.000 de voturi. Este o victorie a noastră, a tuturor, noi ştim exact cât am muncit pentru că am fost alături de colegii mei. Am câştigat în oraşele Balş şi Scorniceşti, la nivelul municipiului Caracal diferenţa a fost de doar 200 de voturi între noi şi PSD, iar la Corabia de circa 170 de voturi”, a spus Voiculescu, potrivit Agerpres.

El a mulţumit tuturor celor care s-au prezentat la vot şi mai ales votanţilor PNL, cărora le-a transmis asigurări că pentru liberali principalul criteriu de a accede în funcţii publice de conducere va fi competenţa.

“Orice coleg de-al nostru, de la PNL, care va ocupa vreo funcţie într-o instituţie publică va fi un om competent şi va trebui să dea dovadă în primul rând de respect faţă de cetăţean”, a adăugat Voiculescu.

El a anunţat că în această săptămână ar urma să fie schimbaţi din funcţie prefectul şi subprefectul judeţului, iar în perspectivă schimbări vor fi şi la conducerea altor instituţii, începând cu acelea unde funcţiile de conducere nu sunt ocupate în baza unui concurs.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă