14.6 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăPoliticăKlaus Iohannis, pe "lista neagră" de la Comisia Europeană

Klaus Iohannis, pe “lista neagră” de la Comisia Europeană

Scandalul „listei negre” de la Antena 3 continuă și miercuri seara, cu noi dezvăluiri în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei” prezentată de Mihai Gâdea.

A fost prezentată o nouă listă. Unul dintre politicienii vizați este și Mircea Diaconu pentru conflicte de interese, Alistar Theodor Victor, Ecaterina Andronescu.

Surpriza serii a venit când Gâdea a dezvăluit că și Klauss Iohannis a fost trecut pe lista respectivă.

Notarul Laura-Iuliana Scântei, care se află pe lista persoanelor care au avut acces la arhiva SIPA a susținut că acele liste făceau referire la persoane implicate în dosare ale căror termene erau tergiversate.

Scântei a declarat că autoritățile europene cereau informații despre persoanele respective pentru a afla eventuale nereguli în investigarea lor.

Mihai Gâdea a făcut public un document care arată ingerințe ale Comisiei Europene în justiția din România. Mai exact, potrivit informațiilor, documentul este datat 10.10.2012, adresat Guvernului României și prezintă o listă de cerințe, în legătură cu MCV.

Sunt 21 de puncte, iar la punctul 20 se cere o scurtă descriere a situației curente și să se stabilească pașii următori pentru cazurile de înaltă corupție și care îi cuprind pe: Gheorghe Copos, Adrian Năstase, Șerban Brădișteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeș, Dan Voiculescu, George Becali, Cătălin Voicu, Tudor Chiuariu. Cererea este una imperativă, susțin jurnaliștii Antena3.

Cele mai citite

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a aprobat referendumul pentru integrarea în UE. Referendumul va permite modificarea Constituției

Curtea Constituțională de la Chișinău a dat aviz pozitiv pentru organizarea referendumului în care cetățenii Republicii Moldova urmează să-și exprime opțiunea cu privire la...

Un bănișor, la ipocritul Plicușor

Primarul general Nicușor Dan se laudă în campanie că le-a blocat PUZ-urile edililor Negoiță, Băluță și Ciucu. Pe lângă problema blocării dezvoltării Bucureștiului, ceea ce...

ACAROM: Producția de mașini din România a crescut cu peste 7% la început de an

Producţia naţională de automobile a crescut, în primele trei luni ale acestui an, cu 7,1%, până la 152.912 de unităţi, comparativ cu acelaşi interval...
Ultima oră
Pe aceeași temă