15.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăIulian Capsali: "Înalta trădare nu cred că are termen de prescripție"

Iulian Capsali: “Înalta trădare nu cred că are termen de prescripție”

“Cel mai devastator adevăr pe care l-am auzit în interviul din seara asta nu este cel legat de poza lui Ghiță cu Kovesi – care nu poate să mire decât pe infantilii #rezist -, ci faptul că CIA a instrumentalizat o acțiune de distrugere a trusturilor de presă cu capital românesc, la care au participat instituțiile de forță “naționale”, inclusiv DNA-ul și SRI-ul, cel care are ca deviză “Patria a Priori”, scrie Capsali pe contul personal de Facebook.

“Nu Rusia lui Putin, ci administrația “democrată” a lui Obama a realizat acest masacru antidemocratic. Or, mi se pare că asta se constituie într-un atentat la siguranța națională, întrucât pare că se urmarea ca dictatura mascată a Statului Paralel să nu fie contestabilă în mass media mainstream locală. 
“Câinele de pază al democrației” trebuia să fie castrat și cu botnița metalică pusă definitiv, pentru ca turturicii, dogioaicele, tapalabele, orhideii, orcanii, guranii și celelalte orătănii acoperite sau descoperite să poată să schimbe percepția publicului în direcția dorită de forțele globaliste (cele care-l masacrează azi pe Trump la el acasă, la peste un an de la alegeri). Asta explică foarte multe, inclusiv ce se întâmplă în politică, finanțe, economie, cultură, viață eclezială etc”, mai scrie publicistul.

“Este acest fapt de o gravitate care poate să țină de Curtea Marțială? Întreb, pentru că nu am referințe în articolele din Codul Penal care se referă la înalta trădare și dacă se atinge acest paragraf. Înalta trădare, din câte știu, nu cred că are termen de prescripție”, își încheie Iulian Capsali postarea pe pagina de Facebook.

Cele mai citite

Vizită importantă la București. Comisarul european pentru parteneriate internaționale vine în România

Vizita comisarului european pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, la București în perioada 24-25 aprilie, marchează un moment important în dialogul dintre Uniunea Europeană și...

Ciolacu: Gabriela Firea va câștiga alegerile pentru Primăria Capitalei cu sau fără Piedone în cursa electorală

Premierul Marcel Ciolacu s-a declarat convins, miercuri, că preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, va câştiga alegerile pentru Primăria Capitalei, indiferent dacă Cristian Popescu Piedone...

Premierul spaniol Pedro Sanchez ia o pauză de la îndatoririle publice: „ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”

„ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”, a spus Sanchez într-o scrisoare împărtăşită pe contul său de pe platforma X. „Am...
Ultima oră
Pe aceeași temă