8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăPoliticăIohannis răsuflă ușurat după ce a scos PSD de la guvernare

Iohannis răsuflă ușurat după ce a scos PSD de la guvernare

Președintele a avut numai cuvinte de laudă la adresa Partidului Național Liberal, după preluarea guvernării, în opoziție față de Partidul Social Democrat, pe care l-a acuzat din nou că a „eșuat” în perioada petrecută la Palatul Victoria.

Felicitări către PNL

„Daţi-mi voie să vă felicit oficial, fiind prima şedinţă de Guvern, pe dumneavoastră şi pe toţi membrii Guvernului (…)De asemenea, vreau să subliniez că mi se pare un act de mare curaj din partea Partidului Naţional Liberal să preluaţi guvernarea în această formulă. Este evident un act de curaj să guvernezi acum, cu un guvern minoritar, în situaţia în care numărul de parlamentari va trebui negociat pentru fiecare proiect legislativ în parte”, a declarat Klaus Iohannis, care a mai adăugat, potrivit Agerpres, că este „foarte bucuros că acest Guvern este hotărât să abordeze frontal problemele cu care se confruntă România şi românii, dovadă faptul că deja, în prima şedinţă, se discută chestiuni care au trenat şi care trebuie rezolvate urgent”.

Noi atacuri la adresa PSD

Totodată, șeful statului a lansat săgeți către social-democrați, la începutul ședinței de Guvern, pe care îi acuză că au golit finanțele publice înainte să părăsească Executivul.

„Părerea mea o cunoaşteţi. În ultimii 30 de ani, motivul principal pentru care România nu s-a dezvoltat mai mult, nu s-a dezvoltat mai bine, este existenţa PSD, a fost existenţa PSD la butoane, cum se spune”, a opinat Klaus Iohannis, ieri, după care a mai adăugat: „Dar ultimii trei ani au depăşit orice imaginaţie. Guverne care realmente au început cu proceduri pe care nu şi le-a imaginat absolut nimeni, atacuri sistematice asupra Justiţiei române, atacuri sistematice împotriva luptei anticorupţie, atacuri sistematice împotriva investitorilor, o absurditate de neimaginat, atacuri sistematice asupra mediului de afaceri privat din România. Foarte bine că s-a terminat acea perioadă de guvernări toxice pesediste”.

Semnal de alarmă pentru liberali

Președintele a mai atras atenția și asupra faptului că noii miniștri vor avea foarte mult de lucru după preluarea „moștenirii” social-democrate, în special în privința construcției bugetului pentru anul viitor.

Șeful statului și-a exprimat, însă, încrederea asupra faptului că Guvernul Orban va reuși să rezolve toate provocările pe care le implică responsabilitatea asumată în fața poporului român. „Asta este vestea foarte, foarte bună pentru români: acest Guvern nu se teme de guvernare, acest Guvern va rezolva problemele care sunt pendinte”, a mai spus Iohannis.

Cele mai citite

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă