11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăInterdicție: judecătorii CCR nu pot ocupa o funcție de partid timp de...

Interdicție: judecătorii CCR nu pot ocupa o funcție de partid timp de 9 ani

Propunerea are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, în sensul prevederii exprese a obligativităţii publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a opiniei separate sau, după caz, a opiniei concurente, ”împreună cu decizia, în forma prezentată de judecătorul care a formulat-o”.

Totodată, se are în vedere introducerea unei condiţii suplimentare pentru accederea în funcţia de judecător constituţional – să nu fi fost membru într-un partid politic în ultimii 9 ani anterior numirii în funcţie.

Deputaţii Comisiei juridice au dat raport de respingere, dar, întrucât termenul de dezbatere şi adoptare a fost depăşit, propunerea a fost adoptată tacit, Camera Deputaţilor fiind primul for sesizat în acest ca, potrivit Agerpres.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă