7.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSportVIDEO De ce a demisionat vicepremierul Sevil Shhaideh

VIDEO De ce a demisionat vicepremierul Sevil Shhaideh

Vicepremierul Sevil Shhaideh a declarat, la finalul şedinţei Consiliului Executiv al PSD, că a luat decizia de a demisiona încă de miercuri, a păstrat-o şi şi-a susţinut-o. Miercuri, Shhaideh a fost rechemată la DNA pentru a fi audiată în dosarul Belina.
"Mulţumesc membrilor CEx pentru toată susţinerea din această seară. Eu mi-am păstrat decizia pe care am luat-o ieri şi mi-am susţinut-o", a declarat vicepremierul demisionar, la finalul CEx.
 
Premierul Tudose a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că vicepremierul şi-a prezentat demisia chiar din momentul în care a fost citată de DNA în dosarul Belina, însă Executivul le-a susţinut, în ciuda acestui fapt. Şeful Executivului a mai adăugat că ministrul demisionar a ajuns la "limita răbdării".
 

 





O nouă şedinţă a Comitetului Executiv Naţional al PSD va avea loc, vineri, începând cu ora 12.00, după ce, joi, social-democraţii au acceptat demisiile miniştrilor Sevil Shhaideh, Rovana Plumb și Răzvan Cuc. În noul CExN se va stabili cine îi va înlocui pe miniştrii demisionari. 

 

În 25 august, DNA a solicitat procurorului general sesizarea Senatului pentru a cere urmărirea penală a lui Viorel Ilie, solicirtarea fiind însă avizată negativ de Senat. În 22 septembrie, DNA a anunţat că a fost începută urmărirea penală a actualului vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale Publice Sevil Shhaideh, suspectată de abuz în serviciu, infracţiune săvârşită în perioada în care era secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, privind trecerea ilegală a unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private.

În acelaşi dosar, DNA a cerut şi sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de urmărire penală a actualului ministru al Fondurilor Europene Rovana Plumb, la data respectivă ministru al Mediului, care ar fi iniţiat Hotărârea de Guvern premergătoare pentru trecerea insulei de pe Dunăre din administrarea "Apelor Române” în cea a Consiliului Judeţean Teleorman.

Procurorii DNA spun că, în condiţiile în care Insula Belina şi Braţul Pavel fac parte din domeniul public al statului, "nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege”.

Trei zile mai târziu, PSD s-a întrunit în Biroul Politic Naţional, concluzia fiind că Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb nu au motive să demisioneze. ”Nu sunt vinovată, întotdeauna am respectat legea şi întotdeauna o voi respecta. Întotdeauna am acţionat cu bună credinţă în interesul cetăţeanului şi cu maximă responsabilitate. (…) Nu consider că trebuie să demisionez atât timp cât întotdeauna m-am gândit la România. Nu sunt vinovată, nu am făcut nimic greşit”, declara Rovana Plumb.

Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat afirmând că vicepremierul Sevil Shhaideh şi ministrul Rovana Plumb ar fi trebuit să demisioneze, iar varianta a doua era ca PSD să le retragă sprijinul politic pentru că persoanele urmărite penal, trimise în judecată sau condamnate nu trebuie să facă parte din conducerea statului.

El spunea că "este păcat că PSD nu a înţeles nimic" din repetatele sale apeluri pentru întărirea statului de drept şi avertiza că "această cale nu este cea bună".

Cele mai citite

Rusia susține că le oferă avocați din oficiu celor patru autori ai atacului terorist

Autoritățile Rusiei susțin că le oferă avocați din oficiu, plătiți de stat, celor patru arestați care sunt acuzați că au comis atacul terorist din...

Votul din Consiliul de Securitate al ONU ce cere în premieră o „ încetare imediată a focului în Gaza” a fost salutat pe plan...

Votul de luni asupra unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care cere pentru prima dată "încetarea imediată a focului" în Fâşia Gaza,...

De ce să măsori ingredientele cu un cântar de bucătărie? 3 motive

Utilizarea unui cântar de bucătărie poate părea un pas inutil pentru cei care sunt obișnuiți să măsoare ingredientele „după ochi”. Însă, când începi să...
Ultima oră
Pe aceeași temă