Fostul prim-ministru al României, Victor Ponta, a reiterat, miercuri, că nu știe unde se află prietenul său și fostul parlamentar Sebastian Ghiță, dar își dorește ca acesta să fie sănătos, informează Digi24.
În ceea ce privește informațiile apărute, miercuri, în presă despre localizarea lui Sebastian Ghiță, Ponta a spus că este o păcăleală. Deputatul PSD a precizat că nu a mai vorbit cu Ghiță din decembrie, pentru că din iunie 2015 a avut interdecție să mai comunice.
„Eu cred că e o păcăleală și uite că am ajuns să fiu de acord cu procuorul general, eu sigur nu l-am întâlnit. Nu mi-a cerut premierul Serbiei să-l întâlnească pe domnul Ghiță. Le fac fraierii legăturile astea, credeți că m-aș duce la orice premier dintr-o țară să-i spun: ascunde-l pe ăsta?”, a adăugat fostul premier.
Fostul deputat Sebastian Ghiță ar fi fost localizat în Serbia, după aproximativ trei luni de la dispariția sa (două luni și 22 de zile), au declarat surse de rang înalt pentru Știrile Pro TV. Inspectoratul General al Poliției și procurorul-general al României nu confirmă această informație: "Nu confirmăm informația apărută în spațiul public privindu-l pe inculpatul Ghiță Sebastian. Nici noi, nici procurorul de caz".