12.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSportUniversitatea de Vest din Timișoara condamnă adoptarea controversată a OUG: Cei care...

Universitatea de Vest din Timișoara condamnă adoptarea controversată a OUG: Cei care au fost aleși au decis să fie deasupra Dreptului

Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara a transmis un comunicat de presă prin care acuză Guvernul că a decis să fie deasupra Dreptului și să utilizeze ăn interes individual și de grup prerogativele pe care le-au primit pentru gestionarea treburilor publice.

Iată mesajul integral al Universității București:

Consiliul Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, în ședința de miercuri, 1 februarie 2017, a adoptat următoarea declarație:

„Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara condamnă cu fermitate adoptarea, aseară, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Guvernul României a ales să utilizeze în interes individual și de grup prerogativele pe care le-a primit pentru gestionarea treburilor publice, în considerarea interesului general.

În calitate de responsabili cu educația juridică a tinerilor noștri, dezavuăm categoric deturnarea acestor prerogative. În calitate de apărători ai tradițiilor constituționale sănătoase ale României, reamintim că Dreptul nu înseamnă manevrarea normelor de procedură legislativă împotriva scopului lor. Dimpotrivă, în democrațiile liberale, la ale căror valori este atașată și România, Dreptul înseamnă, în primul rând, statul de drept, respectiv supremația legii.

Or, cei care au primit un mandat popular pentru guvernare au decis ca, printr-un act normativ, să se situeze deasupra Dreptului. Contrapunând Dreptului un act normativ, acțiunea lor lovește însăși fundamentul sistemului juridic românesc, Constituția României. Procedând astfel, membrii Guvernului României au abdicat de la funcția care le-a fost încredințată, pierzând legitimitatea de a se mai ocupa de gestionarea treburilor publice ale națiunii.

Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara invită membrii comunităților academice ale celorlalte facultăți de drept din România să se alăture demersului său.”

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, susține demersul Consiliului Facultății de Drept: „Mediul academic este dator, prin specialiștii săi, să ia poziție față de problemele sociale ale comunității din care face parte. Suntem în fața unei încercări pentru societatea noastră, iar punctul de vedere exprimat este extrem de pertinent. Sper ca demersul lor să aibă ecou și printre alți reprezentanți ai școlii românești de Drept.”

Și profesorii de la Universitatea București au atacat decizia Guvernului de a trimite Ordonanțele de Urgență privind modificarea Codurilor penale.

Citește aici: Universitatea din București face apel la menținerea statului de drept: Guvernul Grindeanu a legalizat furtul, la adăpostul întunericului și al minciunilor

Cele mai citite

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...

Ministrul Andrei Spînu, din echipa Maiei Sandu, îi acuză de trădare pe politicienii care s-au dus la Moscova

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii al Republicii Moldova, îi acuză de trădare pe acei politicieni care și-au ținut congresul la Moscova. Înainte să fie numit ministru,...

UNSAR: 8 din 10 şoferi vor să ştie cât a fost valoarea despăgubirii achitate

Opt din zece şoferi (81%) şi-ar dori ca, în cazul în care suferă pagube în accidente rutiere şi sunt despăgubiţi de poliţa RCA a...
Ultima oră
Pe aceeași temă