12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSportToader (PDL), despre demisia lui Prigoană: Nu a COMUNICAT înainte

Toader (PDL), despre demisia lui Prigoană: Nu a COMUNICAT înainte

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, luni, că demisia lui Silviu Prigoană din PDL este “gestul personal” al acestuia, pe care nu l-a comunicat conducerii PDL şi a arătat că orice plecare este o pierdere, dar la sfârşitul de legislatură nu este foarte important, potrivit Realitatea.net.

Citeşte şi:

Silviu Prigoană ŞI-A DAT DEMISIA din PDL

“E gestul personal pe care-l face. Nu l-a comunicat înainte. E sfârşit de mandat, fiecare încearcă să-şi găsească un loc, probabil, sub soare. Soarele nostru nu-i mai place”, a precizat Toader, întrebat în legătură cu demisia deputatului Silviu Prigoană din PDL.

Toader a arătat că nu crede că demisia lui Prigoană este legată de viitorul mandat de parlamentar, arătând că decizia politică a PDL este ca fiecare parlamentar să-şi menţină colegiul şi să candideze în colegiul în care activează. El a arătat însă că a avut discuţii cu Prigoană referitor la iniţiative legislative ale sale, celebra lege a presei, iar PDL nu a fost de acord, precum şi cu privire la legea prostituţiei.

“Orice plecare este o pierdere, dar la sfârşit de legislatură nu este foarte important”, a adăugat Mircea Toader.

Deputatul Silviu Prigoană şi-a depus, la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, demisia din grupul PDL, el precizând că va activa din 10 septembrie ca parlamentar independent. Demisia lui Prigoană din grupul PDL urmează să fie prezentată în plenul Camerei Deputaţilor.
Silviu Prigoană a fost candidatul PDL, la alegerile locale, pentru funcţia de primar general al Capitalei.

Fiul său, Honorius Prigoană, fost candidat la alegeri pentru Camera Deputaţilor, s-a înscris, în 31 august, în Organizaţia Municipală a PNL Bucureşti.

Cele mai citite

FOTO. Cort al AUR, demolat în Sectorul 3! Mihai Enache acuză: „Coaliția terorii PSD-PNL continuă abuzurile la adresa noastră”

Mihai Enache, candidatul partidului AUR la Primăria Capitalei, acuză Primăria Sectorului 3, condusă de către social-democratul Robert Negoiţă, că a demolat și confiscat un...

MAE: Unul din cele două grupuri de români blocați în Aeroportul din Dubai a ajuns acasă

Unul dintre cele două grupuri de cetăţeni români blocaţi în Aeroportul Internaţional Dubai a revenit în ţară, joi, cu o cursă care a operat...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...
Ultima oră
Pe aceeași temă