8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSportSRI își retrage ultimii ofițeri din cadrul ANAF. Colaborarea SRI - ANAF...

SRI își retrage ultimii ofițeri din cadrul ANAF. Colaborarea SRI – ANAF s-a bazat pe o decizie a CSAT

Directorul SRI, Eduard Hellvig, a ordonat începerea procedurilor de retragere a ultimilor 23 de ofițeri SRI care fuseseră detașați la ANAF, informează miercuri Mediafax.

Ofițerii în cauză lucrau în interiorul Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF. Specialiștii SRI fuseseră detașați la ANAF la cererea acestei instituții, cu aprobarea CSAT. Decizia CSAT pe acest subiect este însă clasificată. Cu toate acestea, nu a existat un protocol între SRI și ANAF pe tema ofițerilor detașați.

“Specialiştii detasaţi au contribuit la creşterea gradului de expertiză analitică, la consolidarea unor mecanisme şi proceduri de lucru unitare şi, de asemenea, la asigurarea unor standarde superioare de integritate”, subliniază SRI.

Surse din cadrul acestei instituții au precizat că n-au avut niciodată mai mult de 30 de analiști financiari detașați la ANAF, respingând categoric ideea că ar fi fost peste o sută de asemenea ofițeri, după cum afirmase, la un moment dat, Victor Ponta, în perioada în care era premier.

“Noi am dorit să ne retragem specialiștii și ne-am adresat în acest sens și premierului, și ministrului de Finanțe”, spun reprezentanții SRI.

Direcția Generală Antifraudă Fiscală s-a format după ce s-a desființat Garda Financiară, ai cărei angajați au fost deseori acuzați că sunt implicați în cazuri de luare de mită sau că execută controale la comandă politică.

La înființarea DGAF, o serie de foști angajați ai Gărzii Financiare au rămas fără posturi. Un element nelămurit încă este ce oameni vor ocupa funcțiile devenite libere după retragerea analiștilor SRI din organigrama DGAF.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă