16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportSorin Grindeanu, despre criticile președintelui executiv al PSD, Niculae Bădălău, la adresa...

Sorin Grindeanu, despre criticile președintelui executiv al PSD, Niculae Bădălău, la adresa Guvernului: Rolul meu este să guvernez, nu să dau replici

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, miercuri seara, că refuză să comenteze criticile aduse de președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, întrucât rolul său este să conducă Executivul. Totodată, el a răspuns criticilor precizând că „nimeni nu este perfect” și că „tot timpul este loc de mai bine”.

Prezent la o emisiune de pe postul Antena 3, șeful Executivului a afirmat că datoria echipei sale guvernamentale este „să facă treabă”.

„Treaba noastră e să facem treabă acolo. E loc de mai bine? Tot timpul. Nimeni nu este perfect, dar, totodată, sunt lucruri care s-au făcut în aceste luni. Sunt lucruri pe care nu noi le spunem, sau cei care ne susţin din ţară. Sunt recunoscute aceste lucruri şi pe plan internaţional şi am vorbit mai devreme despre ele. De îmbunătăţire de activitate guvernamentală, tot timpul se poate a se face aceste lucruri mai bine. Important e ca dialogul să fie unul constructiv şi nu să ma gasiţi în postura unui prim ministru care dă replica la diverşi care spun anumite lucruri”, a spus Sorin Grindeanu.


Citește și:  Codrin Ștefănescu, la RFI: Informația potrivit căreia Guvernul își va da demisia, pentru a-l obliga pe Grindeanu să plece, este o trăznaie. Sunt lucruri nefirești pentru PSD

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a afirmat că informațiile privind schimbarea Guvernului reprezintă „o trăznaie demnă de Cartea Recordurilor”.


În ceea ce privește criticile aduse de preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, șeful Executivului a afirmat că rolul său nu este „să dea replici”.

„Rolul meu este să fiu prim ministru. Nu o să dau replici pe această temă. Treaba mea, ca prim ministru este să guvernez, împreună cu echipa pe care o conduc. Eu nu am văzut declaraţiile domnului Bădălău şi chiar dacă le vedeam, nu intram în a da replici. Ceea ce mă interesează pe mine şi pe partidul social democrat este să guvernăm şi să punem în aplicare programul de guvernare”, a mai spus el.

Preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău a declarat, miercuri, că soclai-democrații sunt pregătiți, în orice moment, să îl înlocuiască pe Sorin Grindeanu sau orice ministru din echipa sa.


Citiți continuarea aici:  Scandal în PSD. Niculae Bădălău, președinte executiv, susține că partidul este gata să-l demită pe premierul Grindeanu. Liviu Dragnea, despre Bădălău: Este foarte informat. Codrin Ștefănescu: Este o trăznaie demnă de Cartea Recordurilor

Președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, susține că liderii partidului fac în aceste zile o analiză a activității Guvernului, în urma căreia ar fi dispuși să-l schimbe pe Sorin Grindeanu din funcția de premier.


 

Cele mai citite

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă