14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportSorin Cîmpeanu: Salut gestul lui Augustin Jianu, un tânăr cu coloană vertebrală,...

Sorin Cîmpeanu: Salut gestul lui Augustin Jianu, un tânăr cu coloană vertebrală, care nu se lasă intimidat de șantaj și amenințări

Fostul ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a salutat decizia ministrului Comunicațiilor și Societății Informaționale, Augustin Jianu, de a nu demisiona din Guvern și l-a caracterizat pe acesta ca "un tânăr cu coloană vertebrală", potrivit Agepres.

'Iată că există și curaj, când în jurul nostru vedem atât de multă slăbiciune, lipsă de responsabilitate și chiar de logică. Salut gestul lui Augustin Jianu, un tânăr cu coloană vertebrală, un om integru și profesionist, care nu se lasă intimidat de șantaj și amenințări. Augustin Jianu a arătat că este un om care gândește #altfel, un om care înțelege responsabilitatea de a fi ministru al României. Pentru acest lucru îl felicit și îi transmit, în numele tuturor colegilor mei, că este binevenit în PRO ROMÂNIA', a declarat Sorin Cîmpeanu într-un comunicat.

Demisiile miniștrilor au fost înregistrate, joi dimineață, la Secretariatul General al Guvernului și la cabinetul premierului. Potrivit acestora, singurii membri ai Guvernului care nu și-au depus demisiile sunt ministrul Justiției, Tudorel Toader, și ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Augustin Jianu.

Jianu a scris pe pagina sa de Facebook că va demisiona din funcție numai la solicitarea premierului Sorin Grindeanu, deși în ultimele zile a primit mesaje de la oameni din afara Guvernului care i-au transmis să părăsească funcția.

"Când mi s-a spus întâia oară că domnul Dragnea îmi dorește demisia, am răspuns 'desigur, la solicitarea și cu confirmarea prim-ministrului din echipa căruia fac parte'. Mi-a părut normal, natural și mai ales de bun-simț. Sorin era cel care mă învestise cu încredere și alături de care lucram la atingerea obiectivelor asumate; domnul Dragnea vorbea doar despre actul guvernării, de la distanța sigură a ușilor încuiate", a postat Jianu pe Facebook.

El adăugat că, din respect și responsabilitate pentru poporul român și pentru echipa din care face parte, va urma drumul pe care îl consideră "vertical". "Voi prezenta demisia exclusiv la solicitarea celor îndreptățiți să o ceară. Când vrei într-adevăr să schimbi ceva, trebuie să reziști", a mai scris ministrul Comunicațiilor.

Cele mai citite

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă