5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportSenatul a votat Legea salarizării unitare

Senatul a votat Legea salarizării unitare

Senatul a votat, marți, Legea salarizării unitare.  Proiectul a primit 85 de voturi ”pentru”, 10 voturi ”împotrivă” şi 12 abţineri, urmând să fie trimis la Camera Deputaţilor, care este forul decizional, potrivit Digi24.

Sindicatele din Administrația Publică au anunțat că vor organiza, miercuri, proteste, în Capitală, când va fi dezbătut proiectul Legii salarizării în plenul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, angajaţii din administraţie fiind nemulţumiţi de proiectul Legii salarizării unitare şi de lipsa unei grile de salarizare.

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat că legea are ca obiectiv corectarea disfuncţionalităţilor din sistemul de salarizare, precizând că noua lege va duce la reducerea numărului de procese generate de legislaţia în vigoare privind salarizarea în sectorul public. Vasilescu a estimat că impactul bugetar al Legii salarizării va fi de 43 de miliarde de lei până în 2022, mai adaugă sursa citată.

„Parlamentul României a adoptat programul de guvernare care prevede o nouă Lege a salarizării, care prevede creşteri în medie de 56% ale salariilor şi o anvelopă în pus de 32 de miliarde în patru ani. Legea era necesară pentru corectarea disfuncţionalităţilor din sistemul de salarizare care presupun: nu întotdeauna conducătorul instituţiilor are şi cel mai mare salariu, persoana cu aceeaşi pregătire profesională, vechime sau nivel de studii nu are aceeaşi remuneraţie. Funcţiile comune gen contabil, şofer sau IT-ist, care se regăsesc în toate instituţiile au nivel de salarizare diferit. În baza de jos a piramidei, salariile sunt foarte mici, iar în vârf foarte mari”, a declarat ministrul Muncii.

În acest sens, Olguţa Vasilescu a afirmat că noua Lege a salarizării prevede o diferenţă între administraţia centrală, cea teritorială şi locală, cu salariul cel mai mare pentru şeful de instituţie, corectarea disfuncţionalităţilor salariale pe principiul ”la muncă egală, salarii egale”, la care se adaugă vechimea şi nivelul studiilor.

Știre în curs de actualizare.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă