3.6 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSportComisia de apărare din Senat a adoptat raportul privind sistemul de rachete...

Comisia de apărare din Senat a adoptat raportul privind sistemul de rachete Patriot

Comisia de apărare a Senatului a aprobat luni, cu unanimitate de voturi, un raport de adoptare a proiectului de lege pentru achiziţia primului sistem de rachete Patriot.  Comisia de apărare s-a întrunit la ora 11.30 pentru dezbaterea şi aprobarea raportului în cazul proiectuilui de lege. Actul normativ ar urma să ajungă luni după-amiază în plenul Senatului, pentru ca marţi să fie dezbătut de Camera Deputaţilor, după cum a declarat săptămâna trecută Liviu Dragnea.

La şedinţa comisiei au participat ministrul Apărării, Mihai Fifor, ministerul de Externe, Teodor Meleşcanu, şi şeful Statului Major General, Nicolae Ciucă.

Liderul PSD, a declarat, joi seară, la Băile Herculane, că senatorii din Comisia de Apărare s-au aflat ”la o activitate la invitaţia unui şef de instituţie importantă”, când ar fi trebuit să se ia în discuţie achiziţionarea primului sistem de rachete Patriot, dar că nu vor fi probleme în adoptarea acestuia. Proiectul va fi discutat, luni, la Comisie, tot luni în plenul Senatului, iar marţi va ajunge la Camera Deputaţilor. Întrebat dacă nu se încearcă blocarea proiectului, Dragnea a răspuns: ”Să fim serioşi!”.

Vicepreşedintele Comisiei de Apărare, deputatul liberal Ovidiu Raeţchi, le-a transmis duminică senatorilor PSD din Comisia de Apărare, cu o zi înainte de raportul privind cumpărarea sistemelor de rachete Patriot, că niciun interes personal al lui Liviu Dragnea nu poate fi mai presus de siguranţa naţională şi de credibilitatea ei pe plan internaţional şi că este esenţial ca luni, deasupra oricăror indicaţii politice neoficiale, să fie adoptat acest proiect.

Apelul lui Raeţchi vine după ce, la începutul săptămânii trecute, senatorii PSD au absentat de la avizarea acestui proiect.

“Stimaţi colegi, absenţa dumneavoastră în grup de la şedinţa de marţi în care urma să fie avizat proiectul Patriot a surprins şi a îngrijorat opinia publică din România. Nicio o explicaţie nu s-a dovedit credibilă şi satisfăcătoare, în condiţiile în care această temă reprezintă, printr-un acord politic naţional, o prioritate de securitate. Faptul că absenţa venea la numai câteva ore după apariţia unui dosar extrem de grav pe numele lui Liviu Dragnea a ridicat semne legitime de întrebare, vorbindu-se deschis în media despre şantaj. În acest context, în preziua unei noi şedinţe care nu se poate solda cu un alt fiasco, doresc să vă transmit, stimaţi colegi, că niciun interes personal al domnului Liviu Dragnea nu poate fi mai presus de siguranţa naţională a României şi de credibilitatea ei pe plan internaţional. Orice sugestie, oricât de discretă, privind blocarea sau întârzierea programului de modernizare a Armatei Române, trebuie respinsă ferm şi denunţată public”, susţine deputatul PNL.

El mai spune că, dacă liderul PSD alege să trimită în ridicol imaginea partidului prin "mesaje conspiraţioniste şi izolaţioniste" este, în ultimă instanţă, dreptul lui, dar este o problemă gravă dacă Dragnea "încearcă jocuri personale pe marginea intereselor naţionale".

"Iată de ce este esenţial ca mâine, stimaţi colegi, deasupra oricăror indicaţii politice neoficiale, să adoptaţi unul din proiectele de modernizare care vor face din Armata Română o forţă regională credibilă şi respectată, cât şi un partener NATO care îşi duce angajamentele până la capăt”, le mai transmite Raeţchi senatorilor din Comisia de Apărare.

Guvernul a aprobat, în şedinţa din 8 noiembrie, proiectul de lege pentru realizarea „Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esenţial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)” pentru dotarea Armatei.

În cadrul proiectului de lege se face referire la achiziţionarea, începând cu anul 2017, a şapte sisteme de rachete sol-aer PATRIOT – dintre care patru sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forţelor Aeriene şi trei sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forţelor Terestre – şi a echipamentelor aferente, în valoare totală de circa 3,9 miliarde USD fără TVA, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Primul sistem, pentru care a fost deja primită scrisoarea de acceptare de la partea americană, este în valoare de 764,78 milioane USD fără TVA şi va fi contractat până la sfârşitul acestui an.

Cele mai citite

Jair Bolsonaro a stat două zile în ambasada Ungariei din Brasilia după ce i-a fost confiscat pașaportul

Fostul preşedinte de extremă-dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro, a petrecut două nopţi la ambasada Ungariei din Brasilia luna trecută, la doar câteva zile după...

Cluburile participante în noul format al Champions League vor primi și mai mulți bani. Anunțul UEFA

UEFA le-a transmis federaţiilor membre şi cluburilor modul detaliat în care vor fi repartizaţi banii în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, care se va...

Votul din Consiliul de Securitate al ONU ce cere în premieră o „ încetare imediată a focului în Gaza” a fost salutat pe plan...

Votul de luni asupra unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care cere pentru prima dată "încetarea imediată a focului" în Fâşia Gaza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă