12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSportȘeful MApN, Adrian Țuțuianu, promite personalului din sistemul de Apărare că pensiile...

Șeful MApN, Adrian Țuțuianu, promite personalului din sistemul de Apărare că pensiile militare nu se vor diminua: Se caută un echilibru. Bugetul nu suportă pensii mai mari ca salariile

Ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, a declarat, vineri, că Guvernul urmărește să creeze un echilibru privind pensiile militare, având în vedere că bugetul nu va putea suporta pe termen lung actuala situaţie, în care pensiile militare sunt mai mari decât salariile.

"Resping orice idee care atestă că pensiile vor scădea. Nu există şi n-a existat în intenţia Guvernului un astfel de demers, pentru a diminua valoarea pensiilor. Ce ne dorim este un echilibru just şi raţional a tuturor categoriilor de pensii. Vârsta de pensionare nu se modifică", a spus Ţuţuianu.

Ministrul de resort a explicat că bugetul nu va putea susţine pe termen lung astfel de dezechilibre şi de aceea Guvernul a trebuit să intervină.

"Recunoaştem sacrificiile şi profesionalismul militarilor, a căror întreagă viaţiaă au pus-o sub semnul misiunilor dificile pe care le-au desfăşurat. În acelaşti timp, trebuie să asigurăm stabilitatea şi predictibilitatea bugetară. (…) Suntem în situaţia în care unele pensii sunt mai mari decât salariile. la un moment dat bugetul ţării nu va putea suporta o astfel de aşezare şi încercăm să evităm acest lucru", a afirmat Ţuţuianu.

Ordonanța privind schimbarea modului de calcul al pensiilor speciale este subiectul principal de discuție în ședința de Guvern, de vineri. Inițial, proiectul ar fi trebuit dezbătut joi, însă întrunirea dintre membrii Executivului Tudose s-a amânat.

Cuantumul net al penisiilor militare de stat nu poate fi mai mare decât media soldelor lunare nete corespunzătoare soldelor brute cuprinse în baza de calcul a pensiei, se arată în proiectul care va fi dezbătut vineri. De asemenea,pensiile nu vor mai fi indexate cu 100% din rata inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, ci doar cu nivelul mediu al inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an. Dacă în urma actualizării rezultă un cuantum al pensiei mai mic, se păstrează cuantumul pensiei aflat în plată, scrie News.ro.

Inițial, Guvernul intenționa, ca într-o primă etapă, să reglementeze doar situația pensiilor din sistemul de apărare și ordine publică. Ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu a anunțat, miercuri, că se pregătește un draft al Ordonanței privind pensiile militarilor: 

"În acest moment, specialiştii Ministerului Apărării Naţionale şi cei ai Ministerului Afacerilor Interne continuă consultările şi pregătesc draft-ul actului normativ ce va fi discutat în cadrul Executivului, cele două ministere fiind co-iniţiatoare", se arăta într-o precizare a MApN.

Ulterior, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a intervenit, joi, menționând că proiectul va viza aproape toate categoriile de pensii speciale. „Această ordonanţă este extinsă la toate categoriile de pensii speciale, nu numai la cele militare, inclusiv la funcţionarii parlamentari. Toate pensiile speciale, mai puţin magistraţii, care, la ora actuală, există două decizii ale Curţii Constituţionale care interzic discuţii pe legea pensiilor”, a declarat Vasilescu, la Antena 3.

Anunţul iniţial privind intenţia Executivului de a schimba prevederile legale ce reglementează sistemul de pensii speciale a fost făcut, duminică, de către ministrul Muncii. 

”Avem de gând să dăm o ordonanţă chiar săptămâna viitoare. Am lucrat la ea. Nu ne-am apucat încă de Legea pensiilor pe partea de contributivitate unde este obligatoriu să facem creşterile din programul de guvernare, însă după apariţia Legii salarizării ne-am dat seama că, dacă nu corectăm sistemul, în sensul că, dacă lăsăm pensiiile de serviciu să se actualizeze cu ce este la cei activi, vom ajunge într-o situaţie foate neplăcută de anul viitor, în sensul că economia nu poate să susţină astfel de creşteri”, a motivat Lia Olguţa Vasilescu.

De asemenea, Lia Olguța Vasilescu a atras atenţia că menţinerea prevederilor actuale va face ca suma plătită celor cu pensii speciale să crească foate mult ca urmare a prevederii Legii salarizării în sectorul public. ”Statul nu-şi permite ca la o pensie de 33.000 aflată în plată să plătească 66.000 peste câţiva ani”, a exemplificat Vasilescu.

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, la Antena 3, că situaţia pensiilor speciale trebuie rezolvată pentru că este o problemă de "moralitate", iar Executivul trebuie să-şi asume stingerea acestui "incendiu" înainte de a fi prea târziu, dând însă asigurări că nu vor scădea veniturile pentru cei cu pensii în plată.

"Avem de repus în lucrurile fireşti nişte derapaje din ultimii ani. Nu mai există nicăieri pe planeta asta o situaţie, o ţară, un loc, unde când ieşi la pensie să iei de la locul de muncă mai mulţi bani decât luai când munceai, să ieşi la pensie la vârste de până la 50 de ani pe acest algoritm. (…) Iertaţi-mă, ceva nu e în regulă. Nu vorbesc numai de impactul bugetar, vorbesc de moralitate", a spus premierul.

Tudose a afirmat că nu se vor pierde bani pentru cei care au câştigat deja nişte drepturi, însă sistemul trebuie repus în funcţiune pentru viitor. "O să iasă, hai să facem curat, că altfel închidem ochii, ne facem că nu vedem, nu ne asumăm să facem curăţenie şi la un moment dat o să ne trezim că nu mai avem soluţie (…) Ca un incendiu, ne asumăm că îl stingem acum sau îl lăsăm să ardă tot ce se poate arde şi la un moment dat să constatăm că nu îl mai putem stinge", a afirmat el.

Cele mai citite

Josep Borrell insistă pentru ca țările UE să ajute Ucraina cu sisteme antirachetă

Ţările Uniunii Europene trebuie să îşi trimită sistemele antirachetă pentru a consolida apărarea antiaeriană a Ucrainei, ale cărei oraşe sunt supuse atacurilor Rusiei, a...

Comisia de Disciplină a FRF a decis! Pedepse înjumătățite pentru Dinamo și UTA

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a suspendat parţial sancţiunile cluburilor Dinamo şi UTA, care primiseră iniţial câte patru meciuri fără spectatori...

O fostă câștigătoare de la „Vocea României”, mărturie dureroasă despre experiența nașterii: „A fost foarte traumatizantă. Cadrele medicale înjurau, vorbeau foarte urât!”

Cristina Bălan, artista care în 2015 a câștigat marele trofeu la „Vocea României", a povestit experiența traumatizantă pe care a trăit-o în urmă cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă