20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportȘefa Comisiei care anchetează alegerile din 2009 îl amenință pe procurorul general...

Șefa Comisiei care anchetează alegerile din 2009 îl amenință pe procurorul general cu plângere la CCR, dacă nu vine la audieri. Cum răspunde Augustin Lazăr

UPDATE 15.58: Procurorul general Augustin Lazăr a reacționat, joi, că Ministerul Public este preocupat de respectarea cooperării loiale între autoritățile statului și „nu are intenția de a sfida alte instituții". Cu toate acestea, a susținut că cererea Comisiei parlamentare de transmitere a dosarului referitor la alegerile din 2009 ridică o problemă de drept, deoarece activitatea unei comisii de anchetă nu are nicio tangență cu o anchetă judiciară.

„Ministerul Public este preocupat de respectarea principiului cooperării loiale între instituțiile și autoritățile statului și nu are intenția de a sfida alte instituții, în pofida speculațiilor sau interpretărilor emoționale lansate în spațiul public. Solicitarea Comisiei parlamentare de anchetă a unor aspecte privind alegerile electorale din 2009 este în analiză, urmând să fie clarificată în perioada următoare. Cererea ridică o problemă de drept, respectiv definirea limitelor legale și a cadrului cooperării loiale, care trebuie să se facă cu respectarea Constituției și a legilor în vigoare, având în vedere specificul activității judiciare", se arată într-un mesaj al procurorului general, postat joi pe pagina de Facebook a Ministerului Public.

Augustin Lazăr subliniază că, la paragraful nr. 38 din decizia Curții Constituționale 430 din 21 iunie 2017 se prevede că: „activitatea unei comisii de anchetă nu are nicio tangență cu o anchetă judiciară".


Șefa Comisiei care anchetează alegerile prezidenţiale din 2009, Oana Florea, a declarat, joi, că va discuta cu liderii coaliției PSD-ALDE, în ședința de luni, despre posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale cu privire la un eventual conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public şi Parlament, după ce Parchetul a refuzat să transmită dosarul clasat care viza scrutinul prezidenţial, informează Agerpres.

„Am decis să avem în vedere o sesizare a preşedinţilor celor două Camere pentru ca aceştia au prerogativele pentru a sesiza CCR cu un eventual conflict juridic de natură constituţională între cele două instituţii ale statului, respectiv Ministerul Public şi Parlament pentru faptul că documentele solicitate nu au fost înmânate Comisiei parlamentare de anchetă”, a spus Oana Floarea, la Parlament.

Ea a susţinut că este o decizie politică, motiv pentru care se va discuta în cadrul şedinţei coaliţiei de guvernare.

„Cu siguranţă se va face o discuţie, aşa cum am discutat şi cu domnul Dragnea, luni în şedinţa de coaliţie, având în vedere că este o decizie politică – se va discuta oportunitatea sesizării CCR pe confluctul juridic. Am discutat aseară cu Dragnea la telefon, mi-a spus că vom discuta în coaliţie, având în vedere este o decizie politică. Voi fi acolo, voi susţine argumentat, juridic, faptul că ne aflăm în situaţia de fapt ca cele două instituţii să se afle într-un conflict de natură constituţională. Eu cred că o decizie a CCR ar aduce lumină în acest aspect şi ar fi folositoare şi pe viitor”, a mai spus președinta Comisiei de anchetă.


Parchetul General a respins, în 14 iulie, solicitarea inițială a comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile din 2009 de punere la dispoziție în copie a dosarului deschis în urma afirmațiilor lui Dan Andronic și care viza scrutinul.

„Astfel cum se menționează și în Decizia Curții Constituționale a României nr. 45/1994 și Decizia nr. 317/2006, în lipsa unor raporturi de drept constituțional, documentele deținute de alte autorități publice decât Guvernul și organele administrației publice — chiar și în situația în care acestea sunt considerate mijloace de probă necesare activității Comisiei parlamentare — nu pot fi transmise acesteia. In plus, Codul de procedură penală prevede în mod expres și limitativ persoanele care au acces la dosar și care pot obține fotocopii, comisiile parlamentare neregăsindu-se printre acestea", se arată în răspunsul Parchetului general din 14 iulie.

În această cauză s-a dispus la 20 iulie clasarea, „întrucât faptele nu există în materialitatea lor", menționează Parchetul General.

 

 
Cele mai citite

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...
Ultima oră
Pe aceeași temă