27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSportRăzboi penal la Galați: Consilierii PSD-ALDE-UNPR acuzați de abuz în serviciu

Război penal la Galați: Consilierii PSD-ALDE-UNPR acuzați de abuz în serviciu

O dresare de conturi la care au recurs membrii noi majorități din Consiliul Județean (CJ) și Consiliul Municipal (CLM) Galați le va aduce plângeri penale pentru abuz în serviciu unui număr de 48 de consilieri de la PSD, ALDE și UNPR. La indicațiile celor doi „strategi” ai formării noii majorități, liderul PSD Galați, Dan Nica și senatorul Eugen Durbacă (ALDE), cei 48 de consilieri au încurcat legea cu politica și au votat invalidarea unor mandate de consilier fără să aibă o justificare printr-o prevedere legală. Astfel, o răzbunare politică a devenit încălcare a legii și în cele din urmă un caz cu conotații penale.

Mandate invalidate pe lângă lege

Cel vizat de răzbunarea consilierilor PSD-ALDE-UNPR este fostul primar al Galațiului Marius Stan, care pe 5 iunie a pierdut competiția pentru primărie, dar a fost ales pe listele UNPR, atât consilier municipal, cât și consilier județean. În urmă cu câteva luni, fostul primar s-a certat cu liderul local al PSD, Dan Nica. Între cei doi a existat un schimb de replici foarte dure. Urmarea a fost că la ședințele de constituire ale CJ și CLM Galați lui Stan i-au fost invalidate și mandatul de consilier judeţean, dat şi cel de consilier municipal. În prezența lui Dan Nica. A fost o demonstrație de forță, ostentativă, pentru că au fost singurele cazuri de invalidare a unor mandate. La constituirea CJ, din totalul celor 34 de consilieri, 11 consilieri au votat „pentru” validarea mandatului de consilier județean al lui Stan, iar alți 23 s-au abținut. La „Municipiu”, din cei 25 de consilieri municipali prezenți, 11 au votat „pentru” validarea mandatului lui Stan, iar 14 s-au abținut. Doar în cazul invalidării de la CJ, neoficial, fostul președinte al CJ Galați, Nicoale Bacalbașa, a spus că mandatul lui Stan a fost invalidat pentru că acesta a absentat de la ședință. În schimb, la ședința CL, unde fostul primar a fost prezent în sală, mandatul său a fost invalidat fără vreo explicație. Cele două comisii de validare nu au descoperit vreo prevedere legală prin care să justifice o astfel de măsură și în aceste condiții invalidarea mandatului unui consilier la votul în plen, fără invocarea unei incompatibilități, este abuzivă. Oricum, povestea cu invalidarea mandatului din cauza absenței la ședință nu are o bază legală, această măsură nefiind luată și în cazurile altor 3-4 consilieri care au lipsit la ședințele de constituire.

„Troica” puterii: PSD-ALDE-UNPR

Cu acest prilej, în funcție de cum au votat, au fost identificate taberele puterii și opoziției din cele două consilii. La CJ, majoritatea este formată din 15 consilieri PSD, 3 de la ALDE și 3 de la UNPR, care au avut și suținerea celor 3 consilieri PMP. Opoziția este formată din 9 consilieri PNL și independentul Dorin Butunoiu. La Consiliul Municipal, deține puterea „troica” formată din PSD (9 mandate) – ALDE (4) – UNPR (4), în opoziție 7 consilieri PNL, doi de la PMP și independenta Simona Vreme. Stan a fost trădat de foștii colegi de partid, consilierii UNPR votând cu PSD. La schimb, fostul director al „Cantinei Săracilor”, Picu Apostol Roman, fost membru UNPR, a devenit membru PSD și viceprimar.

Plângeri penale pentru abuz în serviciu

Fostul primar a anunțat că va face plângeri penale, pentru abuz în serviciu, împotriva fiecărui consilier care a votat împotrivă sau s-a abținut. În același timp, va ataca în contencios administrativ ambele hotărâri prin care i-au fost invalidate mandatele.

 „În republica Galaţi se pare că e posibil orice. Nu vedeţi că ne-am întors în anii ‘90? Este PSD peste tot, roşu aprins în tot judeţul. Este un lucru care dăuneaza grav democraţiei, dar probabil că gălăţenii vor înţelege acest lucru mai târziu decât e cazul, prea tarziu. E păcat că nu au venit la vot, să amendeze comportamentul pe care îl vedeţi, de proprietari, stăpâni ai oraşului. Evident că este ilegal ce au făcut şi nu că ţin cu orice preţ să fiu consilier, ci pentru că vorbim de democraţie”, ne-a declarat Marius Stan.

Voturile gălățenilor, anulate de politicieni

Faptul că este o măsură abuzivă a fost confirmat chiar de unul dintre adversarii lui Stan, Nicușor Ciumacenco, fost candidat la primărie din partea PNL: „Nu este corect ce s-a întâmplat, mai ales că toți cei care au obținut un mandat de consilier a fost votați de gălățeni, fie că nouă ne place sau nu acest lucru. Consider că este o greșeală pentru democrația orașului”, a spus Ciumacenco. La rândul său, consilierul județean independent Dorin Butunoiu a spus că este inadmisibilă invalidarea fără un motiv anume: „Nu vreau să fiu părtaș la așa ceva. Cineva a primit un vot din partea cetățenilor și nu cred că suntem noi în măsură să validăm sau nu”.

Explicatie foto poza „consiliu”: Scandal cu iz penal la constituirea noilor consilii

Cele mai citite

Klaus Iohannis a promulgat actul normativ care modifică Legea privind înfiinţarea ANL

Legea promulgată de către şeful statului are ca obiect de reglementare modificarea art. 3 din Legea 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. De asemenea,...

Aproape jumătate din angajați sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă

Aproape 41% dintre angajaţi sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă, salariul, relaţia cu managerul şi lipsa recunoaşterii profesionale fiind principalele...

Donald Trump a afirmat că are „ o problemă reală” cu judecătorul din procesul său de la New York

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat luni că are "o problemă reală" cu judecătorul la procesul său din New York, denunţând întreaga afacere...
Ultima oră
Pe aceeași temă