19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportPROGRAMUL DE GUVERNARE AL USL. Proiect-pilot de salarizare în funcţie de performanţă...

PROGRAMUL DE GUVERNARE AL USL. Proiect-pilot de salarizare în funcţie de performanţă a personalului sanitar

Cabinetul Ponta îşi propune, potrivit programului de guvernare, implementarea unui proiect pilot cu privire la salarizarea diferenţiată, în funcţie de performanţă, a personalului din sistemul sanitar, scrie Mediafax.

La capitolul “Sănătate”, în document se arată că “implementarea unor măsuri referitoare la unităţile spitaliceşti, la politica medicamentului şi la informatizarea în domeniul medical au constituit condiţionalităţi în relaţiile cu organismele financiare internaţionale – FMI şi Banca Mondială”, dar se precizează că “nemulţumirile şi insatisfaţiile exprimate atât în rândul populaţiei cât şi al profesioniştilor din sistem arată că reformarea sistemului de sănătate nu se poate realiza doar prin măsuri punctuale, ci implică elaborarea şi implementarea unei concepţii strategice, care să abordeze global şi integrat necesara remodelare fundamentală a mecanismelor funcţionale din sistemul de sănătate”.

Citeşte şi DOCUMENTE USL a finalizat programul de guvernare. Vezi planurile Cabinetului Ponta

“Tensiunile politico-sociale majore generate de proiectul de lege a sănătăţii propus în decembrie 2011 au demonstrat că o reformă adevărată a sănătăţii nu se poate realiza decât prin consultarea largă a cetăţenilor, a tuturor organizaţiilor profesionale şi a societăţii civile în ansamblu. Una dintre principalele sarcini pentru Guvern va fi identificarea şi sistematizarea direcţiilor optime de acţiune pentru implementarea măsurilor de reformă în cadrul unui proces amplu de consultare, care să permită clarificarea aşteptărilor populaţiei dar şi nivelul de suport al mediului politic. Aceste direcţii de acţiune vor putea constitui suportul unor măsuri legislative strategice necesare a fi analizate şi adoptate de către puterea politică instalată după alegerile parlamentare”, menţionează documentul.

Citeşte şi PROGRAMUL DE GUVERNARE AL USL. Educaţie: violenţă ZERO, şcoli redeschise, bani de LASER

Printre aceste direcţii de acţiune şi obiective, în program este menţionată, între altele, definirea şi implementarea unor reforme legislative şi instituţionale în domeniul sănătăţii, prin: finalizarea, promovarea şi aprobarea noului proiect de lege a sănătăţii; elaborarea actelor normative privind funcţionarea sistemului de sănătate pentru anul 2013 în concordanţă cu modificările preconizate de noua lege; pregătirea condiţiilor tehnice necesare reorganizării sistemului de sănătate (costul pe act medical, clasificarea spitalelor pe nivele de competenţă, planul naţional de paturi); implementarea unui proiect pilot cu privire la salarizarea diferenţiată, în funcţie de performanţă, a personalului din sistemul sanitar.

Legat de crearea cadrului legislativ şi administrativ pentru implementarea sistemului de management al calităţii serviciilor de sănătate, programul propune: înfiinţarea sistemului de evaluare a tehnologiilor medicale şi medicinei bazate pe dovezi; înfiinţarea în structura spitalelor a compartimentului de management al calităţii şi accelerarea procesului de acreditare a spitalelor; demararea activităţilor necesare extinderii sistemului de management al calităţii la toate nivelurile asistenţei medicale.

Citeşte şi PROGRAMUL DE GUVERNARE AL USL. Locuinţe: “Prima Casă” pentru tinerii intelectuali

Pentru creşterea accesibilităţii populaţiei vulnerabile la servicii medicale, în programul Guvernului Ponta sunt avute în vedere: înfiinţarea centrelor multifuncţionale în zonele în care şi-au încetat activitatea spitalele considerate ineficiente; asigurarea condiţiilor materiale şi financiare, cu sprijinul autorităţilor locale pentru înfiinţarea centrelor de permanenţă; înfiinţarea de noi centre de primire urgenţe în zonele cu risc crescut; asigurarea accesului la tratamentul cu medicamente esenţiale; asigurarea tratamentului în ambulator prin prevenirea situaţiilor de criză privind prezenţa în piaţă a medicamentelor vitale; reducerea costurilor cu medicamentele inclusiv prin implementarea unui sistem de achiziţii centralizate; “promovarea consumului de medicamente generice pentru populatie (medicamente mai ieftine, dar la fel de eficiente)”.

Guvernul USL îşi mai propune “promovarea integrităţii în sistemul de sănătate pentru întărirea capacităţii de control a statului privind utilizarea fondurilor publice”, precum şi reducerea dezechilibrului financiar, prin demararea elaborării unei strategii de echilibrare financiară a sistemului de sănătate în următorii cinci ani şi identificarea modalităţilor de a reduce arieratele la medicamentele utilizate în tratamentul în ambulator şi prevenirea acumulării altora noi.

Cele mai citite

Imagini șocante cu soldații israelieni: se joacă cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Imaginile prezentate public şochează, pe fondul ofensivei israeliene pe care IDF o poartă din Gaza de câteva luni, ca răspuns la atacurile din 7...

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

Șeful armatei estone vrea dublarea bugetului apărării de 3% din PIB

Comandantul armatei estone, generalul Martin Herem, a susţinut joi că ţara sa, ce deja are un buget al apărării de circa 3% din PIB,...
Ultima oră
Pe aceeași temă