14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportPrimarul general al Capitalei, Gabriela Firea: Am finalizat procedurile juridice de înființare...

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea: Am finalizat procedurile juridice de înființare a Holdingului București – capitală europeană

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că în aceste zile au fost finalizate procedurile juridice de înființare a Holdingului București – capitală europeană, care cuprinde 20 de societăți comerciale pe acțiuni ale Municipalității, potrivit Agerpres.

"Exact în aceste zile am finalizat procedurile juridice de înființare a Holdingului București — capitală europeană, care cuprinde 20 de societăți comerciale pe acțiuni ale Municipiului, și prin înființarea acestui holding, firme care erau până acum abonate la bugetul Primăriei Capitalei, de un miliard de euro, vor avea foarte mult de pierdut. De ce? Pentru că noi ne dorim servicii publice de calitate la un preț inferior", a declarat primarul general pentru Antena 3.

Pe 29 martie, consilierii generali ai Capitalei, cu excepția USR și PNL, au fost de acord cu înființarea a zece societăți comerciale pe acțiuni deținute de Municipalitate. Este vorba despre: Compania Municipală Dezvoltare Durabilă București SA, Compania Municipală Energetică București SA, Compania Municipală Consolidări SA, Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje București SA, Compania Municipală Parking București SA, Compania Municipală Managementul Traficului București SA, Compania Municipală Medicală București SA, Compania Municipală Turistică București SA, Compania Municipală Parcuri și Grădini București SA și Compania Municipală Agrement București SA.

Pe 11 aprilie, consilierii generali, tot cu excepția USR și PNL, au adoptat înființarea a zece noi companii municipale. Este vorba despre: Compania Municipală Tehnologia Informației București SA; Compania Municipală Sport pentru Toți București SA; Compania Municipală Managementul Transportului București SA; Compania Municipală Publicitate și Afișaj București SA; Compania Municipală Pază și Securitate București SA; Compania Municipală Iluminat Public București SA; Compania Municipală Imobiliară București SA; Compania Municipală Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde București SA; Compania Municipală Protecție Civilă și Voluntariat București SA; Compania Municipală Eco Igienizare București SA.

Conform proiectelor adoptate, pentru fiecare dintre aceste companii, membrii fondatori sunt: Municipiul București prin Consiliul General al Municipiului București și SC Service Ciclop SA. Capitalul social al fiecărei societăți este de 120.000 de lei, respectiv 12.000 acțiuni nominative cu valoare nominală de zece lei fiecare. Structura acționariatului: Municipiul București prin CGMB deține 11.988 acțiuni, reprezentând 99,9% din capitalul social, iar SC Service Ciclop SA subscrie un număr de 12 acțiuni reprezentând 0,1% din capitalul social.

Pe 11 mai, reprezentanții Uniunii Salvați România au depus la Tribunalul București cererea de suspendare a hotărârilor care prevăd înființarea celor 20 de societăți comerciale.

"Prin suspendarea cerută în instanță vrem să oprim cheltuirea ireversibilă a banului public prin aceste structuri înființate ilegal și să prevenim blocarea administrației publice prin dublarea structurilor primăriei", se arată într-un comunicat, postat pe pagina de Facebook a USR.

În aceeași zi, Primăria Capitalei preciza că atacarea în instanță de către USR a hotărârilor de înființare a societăților comerciale ale Municipalității "este un demers pur politicianist și vizează exclusiv împiedicarea prin orice mijloace a punerii în practică a programului de guvernare locală" al actualei administrații.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă