9.1 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportPrimăria municipiului București a anulat licitaţia pentru achiziţia a 400 de autobuze...

Primăria municipiului București a anulat licitaţia pentru achiziţia a 400 de autobuze noi pentru că nu s-a prezentat nicio firmă. Când va fi preluată procedura

Licitația pentru achiziționarea a 400 de autobuze, lansată de Primăria Municipiului București, a fost anulată ca urmării a neprezentării niciunei firme care să depună o ofertă de preţ. Primăria Capitalei dă vina pe o disfuncţionalitate, însă anunţă că a reluat procedura de achiziţie, potrivit Mediafax.

Pe platforma Sistemului de Achiziţii Publice, licitaţia lansată de Primăria Capitalei pentru achiziţia a 400 de autobuze noi apare ca ”anulată”. Cauza precizată pe SEAP este că ”această procedură a fost trecută în starea «în aşteptare anulare» în mod automat deoarece la data limită de depunere ofertă nu exista nici un ofertant înscris care a depus oferta de preţ”.

Primăria Capitalei susţine, însă, că e vorba de o disfuncţionalitate a Sistemului de Achiziţii Publice (SEAP), care nu a prelungit termenul de depunere al ofertelor.

”Facem precizarea că, încă din data de 8 august 2017, Primăria Capitalei prin Direcţia Achiziţii a publicat în SEAP şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) un anunţ de tip erată prin care termenul de depunere a ofertelor era prelungit până în data de 16 august 2017, ora 16:00. Cu toate acestea, miercuri, 16 august 2017, SEAP a înştiinţat PMB că licitaţia a fost anulată automat încă din data de 14 august 2017 deoarece, în afara de publicarea pe site a anunţului de prelungire a termenului, era necesară şi o operaţiune manuală de modificare a datei limită de depunere din 14 august ora 16.00 în 16 august ora 16.00”, se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei remis MEDIAFAX.

Ca urmare, Primăria Capitalei a reluat procedura de licitaţie pentru achiziţionarea celor 400 de autobuze.

”Astăzi, 17 august 2017, anunţul de participare a fost urcat în SEAP, la ora 14.48 şi a fost acceptat de ANAP la ora 15.34. Noul calendar de achiziţie este următorul: 21 septembrie 2017, ora 16.00 – termen limită pentru primirea ofertelor, 16 octombrie 2017, ora 18.00 – data limită de evaluare a ofertelor”, se mai precizează în comunicatul PMB.

”Vom depune eforturi pentru ca această prelungire a termenelor care nu ne poate fi imputată să fie recuperată în cadrul procedurii de evaluare a ofertelor, astfel încât termenul de livrare a autobuzelor să nu fie afectat. Acest demers este în interesul bucureştenilor, care în urma acestei achiziţii vor avea parte de o ameliorare semnificativă a condiţiilor de călătorie cu mijloacele de transport în comun”, a declarat Gabriela Firea, printr-un comunicat de presă.

Cele mai citite

Un judecător i-a impus restricții de comunicare lui Donald Trump

Judecătorul din procesul penal al lui Donald Trump la New York i-a impus marţi restricţii de comunicare, în special în ceea ce priveşte martorii,...

Un judecător i-a impus restricții de comunicare lui Donald Trump

Judecătorul din procesul penal al lui Donald Trump la New York i-a impus marţi restricţii de comunicare, în special în ceea ce priveşte martorii,...

Silvestru Șoșoacă, dezvăluiri despre legăturile Dianei Șoșoacă cu Rusia lui Vladimir Putin

Într-un interviu acordat Antena 3, Silvestru Șoșoacă, soțul Dianei Șoșoacă, a vorbit despre divorț, dar și despre legăturile acesteia cu Rusia. Bărbatul a dezvăluit...
Ultima oră
Pe aceeași temă