8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSportPreşedintele şi premierul salută, pe Facebook, deciziile NATO

Preşedintele şi premierul salută, pe Facebook, deciziile NATO

Într-o nouă postare pe contul său de Facebook, preşedintele Klaus Iohannis a salutat decizia Alianţei Nord Atlantice ca în România de înființare a unui Comandament multinațional la nivel de divizie, care va coordona centrele de comandă din ţara noastră și Bulgaria. 

Preşedintele a scris că "Salut decizia luată la Reuniunea miniştrilor Apărării ai statelor membre NATO privitoare la crearea unor centre de comandă în şase ţări din Flancul Estic al Alianţei Nord – Atlantice, și anume România, Bulgaria, Polonia, Letonia, Lituania și Estonia. Mă bucur, de asemenea, că s-a luat hotărârea ca în țara noastră să se înființeze un Comandament multinațional la nivel de divizie, care va coordona centrele de comandă din România și Bulgaria, asigurând legătura cu Comandamentul Întrunit Aliat de la Napoli. Consolidăm astfel, alături de aliații noștri, apărarea comună pe flancul estic al NATO și al Uniunii Europene. Așa cum am stabilit la întrevederea din ianuarie cu Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, România își păstrează angajamentul ferm în calitate de aliat NATO și va crea cele două structuri în limitele calendarul convenit."

Şi premierul Victor Ponta a salutat, tot pe Facebook,decizia Alianţei de înfiinţare în ţara noastră a unor structuri de comandă ale NATO‬ de comandă şi control în România. Premierul a scris că "Salut decizia înființării unor structuri multinaţionale ‪#‎NATO‬ de comandă şi control în România – este o concretizare a direcției stabilite în cadrul summitului din Țara Galilor! ‪#‎România‬ este un aliat de încredere și avem astfel o garanție că nu suntem singuri la granița de Est a NATO! Îmi doresc în continuare ca toate țările partenere din regiune să se bucure de un climat de siguranță și să treacă cu bine peste încercările din prezent."

Trebuie menţionat că premierul Ponta a scris mesajul despre deciziile NATO cu o oră şi jumătate înaintea preşedintele Iohannis. Postarea premierului a strâns, în 90 de minute, 551 de aprecieri, 26 de comentarii şi 70 de redistribuiri. Postarea preşedintelui a adunat, în doar 28 de minute, 1679 de like-uri, 72 de comentarii şi 61 de share-uri.

Cele mai citite

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă