14.6 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSportPreședintele Iohannis a promulgat Legea privind numirea directorului SIE de către Parlament,...

Președintele Iohannis a promulgat Legea privind numirea directorului SIE de către Parlament, la propunerea șefului statului

Legea privind numirea directorului Serviciului de Informații Externe (SIE) de către Parlament, la propunerea șefului statului, a fost promulgată, vineri, de președintele Klaus Iohannis, informează Administrația Prezidențială. 

În 27 martie, Senatul a adoptat, în calitate de Cameră decizională, cu 104 voturi „pentru”, propunerea legislativă pentru modificarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 1/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe (SIE). Amendamentul propus de senatorul PSD Șerban Nicolae propune ca, șefia SIE să fie asigurată de un director cu rang de ministru, numit de Camera Deputaților și Senat, în ședință comună, la propunerea președintelui României.

„Este o propunere care nu implică niciun fel de diferențe politice sau doctrinare și este în buna funcționare atât a Parlamentului, în ceea ce privește controlul civil asupra serviciilor de informații, cât și în ceea ce privește conducerea operativă și executivă a Serviciului de Informații Externe", a precizat Șerban Nicolae în timpul dezbaterilor.

Potrivit formei anterioare a Legii 1/1998, SIE este condus de către un director, cu rang de ministru, numit de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, la propunerea președintelui României.

Cele mai citite

Un bănișor, la ipocritul Plicușor

Primarul general Nicușor Dan se laudă în campanie că le-a blocat PUZ-urile edililor Negoiță, Băluță și Ciucu. Pe lângă problema blocării dezvoltării Bucureștiului, ceea ce...

Klaus Iohannis a promulgat legea privind jocurile de noroc

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a...

România, a doua cea mai mare creștere a intenției de vot la europarlamentare

România a înregistrat a doua cea mai mare creştere a intenţiei de vot la alegerile europene din acest an faţă de 2019, după Cehia,...
Ultima oră
Pe aceeași temă