13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportPreședintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, îi răspunde lui Gabriel Liiceanu: O minciună...

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, îi răspunde lui Gabriel Liiceanu: O minciună este o minciună, chiar dacă e rostită de un intelectual de marcă

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, șeful social-democraților, îi răspunde filosofului Gabriel Liiceanu care a explicat, într-un editorial scris pe platforma Contributors.ro, că citatul pe care i l-a atribuit liderului PSD, în declarația sa de la Bruxelles, reprezintă „un adevăr”, care exprimă, „pe scurtătură” dorința politicianului. 



Citește și: Reacția lui Gabriel Liiceanu, după ce șeful PSD a afirmat că se gândește să îl dea în judecată, pentru declarațiile din Comisia LIBE: Am exprimat un adevăr. Însă i-am dat pretenția de exactitate, prin folosirea ghilimelelor. Acest lucru mi-l asum ca pe o eroare, dar nu ca pe o minciună

Precizarea scriitorului vine după ce, miercuri seara, Liviu Dragnea a precizat, într-o emisiune Antena 3, că se „gândește serios” să depună plângere penală împotriva lui Gabriel Liiceanu, după ce scriitorul a afirmat, în discursul susținut în Comisia Libe, că șeful PSD ar dori să o demită pe șefa Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi.



Dragnea subliniază că scriitorul "persistă într-o minciună care nu îi face deloc cinste", aduăgând că interpretările filosofului, prezentate oficialilor europeni, sunt jenante.

"Regret foarte mult să îl vă pe domnul Liiceanu persistând într-o minciună care nu îi face deloc cinste. Interpretările sale, potrivit cărora contextul declarațiilor mele ar fi fost altul și că de fapt nu i-ar fi mințit pe oficialii europeni, sunt la fel de jenante precum ale celor care argumentează că x% plagiat nu ar fi plagiat. 

Nu, domnule Gabriel Liiceanu, o minciună este o minciună, chiar dacă e rostită de un intelectual de marcă – nu puteți spune că ați mințit doar puțintel! 
Știți mai bine decât mine că adevărul este corespondența între vorbe și realitate. Or, între vorbele pe care le-ați rostit la Bruxelles despre declarațiile mele și ceea ce am declarat în mod real nu există nicio corespondență. 

Între a spune că în România se face prea mult caz despre funcțiile de șef la cele două parchete și afirmația „exactă” că „trebuie să ne concentrăm pe demiterea procurorului șef al DNA” este o uriașă diferență. 

Îmi mențin declarația că vorbim prea mult despre cele două funcții. Într-adevăr, combaterea corupției nu ar trebuie să depindă de o funcție sau de o persoană. Altfel, înseamnă că totul este „reversibil”. Într-un stat de drept, mecanismele și instituțiile sunt sau ar trebui să fie mai importante decât persoanele în sine. De aceea, mă surprinde idolatria pe care o manifestați față de doamna Kovesi. Testul suprem al așa-numitei lupte anti-corupție se va da abia când domnia sa nu va mai fi în funcție. Nu decid eu și nici nu mă interesează când va veni acel moment. Dar abia atunci vom putea stabili ceea ce vă doriți și dumneavoastră, anume că procesul combaterii corupției este ireversibil, indiferent cine va conduce vremelnic acea instituție după doamna Kovesi. 

Bagatelizarea ghilimelelor false pe care le-ați pus în dreptul meu este mai gravă când vine din partea unui șef de editură, de la care ne așteptăm la mai multă rigoare când citează pe cineva. Din cauza unor ghilimele puse prost, unii ziariști au plătit despăgubiri mari, iar alte persoane publice s-au ales cu eticheta de plagiator. Deci nu e, așa… doar o eroare de formă, cum încercați să sugerați.

Neglijența în modul în care vă informați cu privire la evenimentele politice din țară nu poate fi nici ea o scuză. Dimpotrivă, dacă nu faceți minimul efort de a vă informa și vă plăsmuiți părerile doar în cele cinci minute în care "zapați" televiziunile, atunci chiar nu a aveți căderea de le explica străinilor cum stau lucrurile cu adevărat în România. 

Un singur lucru poate fi afirmat cu certitudine. Tot acel circ de la Bruxelles, toată acea bălăcăreală isterică despre țara noastră a făcut cu siguranță mai mult rău României și românilor decât o declarație pe care nu am rostit-o niciodată", a scris Liviu Dragnea, pe Facebook.

Cele mai citite

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...

Orașul Harkov ar fi fost atacat de Rusia cu un nou tip de bombă cu sistem de ghidare

Este posibil ca Rusia să fi utilizat un nou tip de bombă cu sistem de ghidare în atacurile aeriene asupra oraşului Harkov, din nord-estul...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...
Ultima oră
Pe aceeași temă