14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportPremierul Tudose se întâlneşte luni cu reprezentanţii Sindicatului Național al polițiștilor pentru...

Premierul Tudose se întâlneşte luni cu reprezentanţii Sindicatului Național al polițiștilor pentru a discuta despre drepturile și obligațiile acestora

Premierul Mihai Tudose se va întâlni, luni, cu reprezentanţii Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, pentru a discuta despre drepturile şi obligaţiile poliţiştilor astfel încât să fie evitate situaţiile similare celei de la Suceava, unde a fost ucis un agent aflat în timpul serviciului, informează Mediafax.

Premierul Mihai Tudose i-a invitat, luni, de la ora 11.00, pe reprezentanţii Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, cu care va discuta despre drepturile şi obligaţiile poliţiştilor.

El a anunţat, sâmbătă, că patrulele nu vor mai fi niciodată asigurate de un singur poliţist, el afirmând că a discutat cu ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, după ce poliţistul Sorin Vezeteu a fost omorât, joi noaptea, în gara Burdujeni din Suceava de un tânăr de 23 de ani.


”La un moment dat, un tânăr a venit prin spatele poliţistului şi, fără a spune ceva sau a face vreun alt gest, l-a înjunghiat în gât. Poliţistul a căzut, iar tânărul, în vârstă de 24 de ani, a continuat să îl lovească cu cuţitul, în zona toracelui”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Suceava, precizând că între poliţist şi tânăr nu existase niciun conflict anterior.

 

”Gradul de periculozitate al acelei munci de a patrula de unul singur este înfiorător. Şi nu patrulează în locuri liniştite, ci patrulează în cele în care există potenţial negativ. Patrulele nu vor mai fi niciodată asigurate de un singur om. Îşi pune viaţa în pericol absolut gratuit”, a declarat sâmbătă Mihai Tudose.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, sâmbătă, decretul de decorare post-mortem a subinspectorului de poliţie Vezeteu Dumitru Constantin-Sorin.

”În semn de înaltă apreciere pentru devotamentul şi profesionalismul de care a dat dovadă în slujba legii, îndeplinindu-şi datoria cu preţul sacrificiului suprem, Preşedintele României, Klaus Iohannis, a conferit post-mortem Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler subinspectorului de poliţie Vezeteu Dumitru Constantin-Sorin”, informează Administraţia Prezidenţială într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, decorarea a fost făcută la propunerea Ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan.

Sorin Vezeteu, poliţist de la Transporturi Feroviare, a fost omorât, joi noaptea, în gara din Suceava, de un tânăr de 24 de ani. Poliţistul a murit sub o ploaie de lovituri, aplicate cu arma albă de către ucigaş, oamenii legii precizând că pe corpul victimei au fost găsite în jur de 40 de lovituri.

Agresorul, un tânăr de 24 de ani, din comuna Valea Moldovei, şi-a recunoscut fapta imediat după comiterea ei şi le-a spus poliţiştilor de la faţa locului că nu regretă nimic. El a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă