16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportPremierul Tudose:"În 2018 vom avea creșetere economică de peste 6%"

Premierul Tudose:”În 2018 vom avea creșetere economică de peste 6%”

Premierul Mihai Tudose a declarat, joi, la Antena 3, că nivelul creşterii economiei în anul 2018 va depăşi 6%, nivelul pe care premierul îl prognozează pentru finele anului în curs.

”Dacă anul acesta ne închidem cu o creştere economică în jur de 6%, la anul o să fie mai mare”, a declarat premierul Mihai Tudose.

Estimarea premierului se bazează pe faptul că măsurile care au fost adoptate în acest an crează premisele pentru o creştere sustenabilă şi în 2018.

”Creşterea se datorează unor măsuri luate în acest an şi care pun bazele unei dezvoltări sustenabile şi la anul. Noi n-am găsit nicun proiect matur pe care să ne apucăm să-l finanţăm, nu am găsit unităţile de management pentru fonduri europene pregăiti şi am început să dăm drumul la treabă (…) Anul ăsta avem o creştere, dar de-abia începem să însămânţăm. La anul încep construcţiile de autostrăzi, de spitale, lucruri care aduc plusvaloare şi, dacă nici atunci nu avem creştere sustenabilă, iertaţi-mă, suntem vinovaţi că avem creştere economică mare, că am ajuns să fim acuzaţi că avem deficitul sub 3%”, a spus Mihai Tudose.

Premierul a respins acuzele opoziţiei potrivit cărora creşterea de anul acesta se bazează mai mult pe consum. ”Ponderea consumului este cea mai scăzută din Europa, în Germania este de două ori mai mare”, a spus Tudose, menţionând că România are o creştere de 10% a producţiei industriale şi o creştere consistentă a exporturilor.

Cele mai citite

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...
Ultima oră
Pe aceeași temă