Premierul Sorin Grindeanu a lăsat-o fără drept de semnătură pe Sevil Shhaideh și a demis toți secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării. Deciziile au fost publicate duminică în Monitorul Oficial. Shhaideh a făcut plângere penală

de Adrian Bărbulescu, Mihai Diac , 18 iunie 2017 - stire actualizata la ora 20:03, 18 iunie 2017
Sorin Grindeanu

UPDATE 17,20: Sevil Shhaideh, fost vicepremier și fost ministru al Dezvoltării Regionale, a depus duminică plângere penală la adresa premierului Sorin Grindeanu, după ce acesta a lăsat-o fără drept de semnătură.

"Chiar dacă eu am avut competențele delegate către secretarii de stat, prin această măsură a domnului Grindeanu, toate atribuțiile îmi revin. Încă sunt ministru al Dezvoltării, chiar dacă sunt un ministru demisionar și îmi voi exercita competențele conform legii și conform mandatului pe care îl am. Prin intenția domniei sale, a dovedit ce am afirmat și aseară - dorește blocarea dezvoltării acestei țări, blocarea fondurilor europene. Să nu uităm că mâine erau discuțiile cu reprezentanții Comisiei Europene pentru închiderea condiționalităților ex-ante. Deci blochează și aceste elemente. În acest moment, sunt cu întregul aparat de specialitate pentru a analiza efectelele juridice ale deciziilor domniei sale. Nu permit totuși unei persoane cu pregătirea domniei sale să facă acuze de la un pupitru care, de fapt, nu îl mai reprezintă, să spună, despre mine, elemente pe care nu le dovedește. În acest moment, iau în calcul să fac o plângere împotriva domniei sale cu privire la afirmațiile pe care le-a făcut. (...) Mi-am contactat avocații. Îi voi face plângere penală pentru afirmații mincinoase", a precizat Sevil Shhaideh la Antena 3.


UPDATE 16,30: Deciziile premierului Grindeanu privind eliberarea din funcție pentru toți secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, pentru secretarii adjuncți, secretarul general al MDRAPFE și adjuncții acestuia au fost publicate duminică în Monitorul Oficial, informează Agerpres.

Publicarea unui act normativ, duminică, în Monitorul Oficial este oarecum neobișnuită, întrucât această instituție nu lucrează de obicei duminica.

Altfel, prin Decizii ale prim-ministrului, au fost demiși cinci secretari de stat din cadrul MDRAPFE: Ciprian Lucian Roșca, Virgil-Alin Chirilă, Mihail Doruș, Sirma Caraman, Luminița Zezeanu.

Totodată, Grindeanu a decis eliberarea din funcție a patru subsecretari de stat de la MDRAPFE: Marcel Alexandru Stoica, Angel Gheorghiu, Adriana-Mihaela Udroiu, Mihai Grigore.

Premierul a semnat și Decizia de încetare a exercitării atribuțiilor aferente funcției de secretar general al MDRAPFE în cazul Ionelei Stoian și celei de secretar general adjunct pentru Mihaela Dincă și Iuliana-Camelia Coporan.


Premierul Sorin Grindeanu a anunţat duminică la Guvern că a demis toţi secretarii de stat, secretarul general şi secretarul general adjunct de la Ministerul Dezvoltării, pentru ca Sevil Shaidehh să nu mai poată semna nimic, nici măcar prin interpuşi.

”Nu accept ca acest program (PNDL) să fie folosit în scopuri politice şi nu am de gând să tolerez aşa ceva şi tocmai pentru a înlătura orice umbră am semnat astăzi ordinele de demitere pentru toţi secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării, pentru secretarul general şi secretarii generali adjuncţi. De astăzi, doamna Sevil Shaidehh nu mai poate semna nici dumneaei, nici prin interpuşi niciun act care să aibă legătură cu PNDL”, a spus primul ministru în funcție.

El a precizat că o invită pe Sevil Shhaideh luni la o discuţie pentru a-i comunica stadiul proiectelor în derulare. "Ştiu că este un om care în final va respecta legea", a spus Grindeanu, ușor ironic.

Comentarii

  • Anonimus

    19 iunie 2017 8:43

    Decizia pentru Min. Dezv. Regionale este una corecta. Un minister mamut, menit sa serveasca interesele PSD la nivel de consilii judetene si primarii. Toti aceste secretari de stat si de directii aveau propriile aranjamente cu admin. publice locale. Trebuaiu deja avizate toate unitatile de management ale proiectelor europene, dar nu sunt acreditate decat doua. Plangere penala merita aceasta ministra pentru tot ceea ce nu a facut in sase luni de mandat. Cel vinovat a luat-o inainte cu plangerea penala ca sa para ca se disculpa.

    raspunde comentariului
  • jan

    19 iunie 2017 6:23

    tataroica servila face sluj permanent la mana lui draknea

    raspunde comentariului

Ultima ora

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design