7.2 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportPremierul Sorin Grindeanu: Autoritățile locale vor putea finanța transparent activitățile sportive

Premierul Sorin Grindeanu: Autoritățile locale vor putea finanța transparent activitățile sportive

Premierul Sorin Grindeanu a declarat că Guvernul va aproba în ședința de joi, printr-o ordonanță de urgență, modificarea Legii educației fizice și sportului, astfel încât autoritățile locale vor putea finanța "clar și transparent" activități sportive, potrivit Agerpres.

"În sfârșit Ministerul Tineretului și Sportului a venit cu un proiect de ordonanță de urgență privind modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului 69/2000, astfel încât să se reglementeze acest cadru, să fie mai clar și să fie în ajutorul activității sportive.

Am ținut foarte mult să avem acest punct pe ordinea de zi, dacă ar fi fost posibil și mai demult era mai bine, dar e bine și așa pentru că vom vorbi despre anul competițional 2017 — 2018, iar prin reglementările pe care le avem prin acest proiect de ordonanță de urgență se dă posibilitatea inclusiv autorităților locale să finanțeze în mod clar, transparent activitățile sportive", a afirmat Sorin Grindeanu.

Cele mai citite

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...
Ultima oră
Pe aceeași temă