11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportUn scrutin anchetat după opt ani: Pe cine vânează, de fapt, comisia...

Un scrutin anchetat după opt ani: Pe cine vânează, de fapt, comisia de anchetă privind alegerile din 2009, condusă de Liviu Dragnea

Conducerea Parlamentului a extins obiectivele comisiei de anchetă pentru alegerile prezidențiale din 2009, în condițiile în care forul ar urma să fie condus de Liviu Dragnea, condamnat pentru fraudarea referendumului din 2012. Cum soarta alegerilor de acum opt ani nu mai poate fi schimbată, principala țintă pare a fi șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.

Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat, joi, proiectul de hotărâre privind constituirea comisiei speciale de anchetă pentru verificarea corectitudinii alegerilor prezidențiale din 2009. Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea (PSD),  și-a anunțat deja intenția de a conduce comisia de anchetă, cu toate că este singurul politician condamnat pentru fraudarea unui proces electoral – referendumul din 2012 pentru demiterea președintelui Traian Băsescu.

Potrivit documentului, care trebuie aprobat și de plenul reunit,  comisia parlamentară ar urma să aibă ca obiectiv, printre altele, „determinarea posibilului grad de implicare a unor instituții sau persoane în posibila viciere a rezultatului alegerilor prezidențiale”. De asemenea, parlamentarii au în vedere și verificarea legalității achiziționării aplicațiilor utilizate de Biroul Electoral Central pentru centralizare rezultatelor votării. Una din țintele comisiei este și „verificarea modului în care Serviciul de Telecomunicații Speciale a asigurat serviciile de telefonie specială și de comunicații de voce și date, precum și posibilele interferențe nelegitime în procesul electoral”. Mai mult, comisia vrea să afle și dacă președinții birourilor electorale au fost instalați în mod legal. 

Verificarea va fi extinsă și la modul în care au fost distribuite buletinele de vot din străinătate, dar și ștampilele pentru scrutinul din diaspora. Comisia ia în calcul inclusiv sesizarea „organelor competente” în vederea anchetării eventualelor încălcări ale legii. 

Acuzații fără probe

Documentul, care a fost semnat de peste 140 de parlamentari PSD și ALDE, menționează că din comisie vor face parte 15 membri. Din aceștia, șapte vor proveni de la PSD, iar ALDE va avea unul, la fel ca UDMR. Opoziția va fi reprezentată de PNL-3, USR-2, PMP-un loc. Comisia de anchetă va depune în doua luni de la data înființării un raport care va conține concluziile și propunerile. Acest raport urmează să fie supus dezbaterii plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului.

Toată această tevatură vine cu toate că nici măcar autorul dezvăluirilor, Dan Andronic, nu a acuzat fraudarea alegerilor prezidențiale din 2009. Andronic, implicat în două dosare penale, a afirmat într-un articol că, în noaptea de după turul doi,  a fost martor la o întâlnire la care ar fi participat, printre alții Laura Codruța Kövesi, Geor-ge Maior, Florian Coldea și Gabriel Oprea.  Aceștia ar fi avut un rol important în câștigarea alegerilor de către președintele Traian Băsescu. Între timp, Andronic sugerează că ar putea avea și elemente suplimentare.

”Sigur mă voi prezenta în fața Parlamentului. Mai ales că voi putea prezenta comisiei date pe care nu le-am dezvăluit în serial, existând posibilitatea ca până atunci să apară și alte elemente”, a comentat Andronic. Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că este foarte binevenită comisia parlamentară de anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 2009, dar el este „adeptul” unei anchete a procurorului general, Augustin Lazăr, care să stabilească de ce Codruţa Kövesi, George Maior şi Florian Coldea se aflau în sea-ra scrutinului acasă la Gabriel Oprea, şi nu în instituţiile pe care le conduceau.

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, susţine că PSD a „născocit” comisia de anchetă pentru alegerile din 2009, scopul fiind demiterea şefei DNA, Laura Codruţa Kövesi.  

ISTORIE. CCR a validat alegerile

Traian Băsescu a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2009 obținând 5.277.068 voturi, față de 5.206. 747 câte a avut candidatul PSD, Mircea Geoană. PSD a depus o cerere de anulare și repetare a turului II la Curtea Constituțională (CCR). CCR a decis renumărarea voturilor nule, adică 138.476 de voturi, de două ori mai multe decât numărul voturilor care i-au despărțit pe Traian Băsescu și Mircea Geoană. Renumărarea voturilor nule a relevat că din cele 138.476 de voturi nule înregistrate, 2.247 erau voturi valabile anulate în mod eronat, iar din acestea 1.260 de voturi erau pentru Traian Băsescu și 987 pentru Mircea Geoană. Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor, confirmând realegerea lui Traian Băsescu. 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă