10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportLegea Referendumului este modificată în mare viteză. Comisia Juridică a avizat proiectul....

Legea Referendumului este modificată în mare viteză. Comisia Juridică a avizat proiectul. S-ar putea schimba definiția familiei

UPDATE 17,20: Deputaţii membri ai Comisiei Juridice au formulat, luni, cu majoritate de voturi, un raport favorabil propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.3 / 2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Propunerea prevede că referendumul de revizuire a Constituţiei trebuie să aibă loc într-o zi de duminică, ultima din interiorul perioadei de 30 de zile de la adoptarea de către Parlament a iniţiativei de revizuire.


Proiectul de lege al PSD prin care se modifică Legea referendumului 3/2000 urmează să primească un raport din partea comisiei juridice din Camera Deputaţilor, luni, în a două zi a noii sesiuni parlamentare, pentru ca marţi să fie votat în prima şedinţă de plen a acestei sesiuni, scrie Hotnews.ro

Deputaţii jurişti se vor întruni luni de la ora 15.00 pentru a discuta acest proiect. 

Prin această lege se urmărește organizarea referendumului de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei că uniunea dintre un bărbat şi o femeie, promovat de Coaliţia pentru Familie. Iniţiativa cetăţenească de modificare a Consititutiei se află în circuit parlamentar. Această a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi aşteaptă să primească vot în Senat. 

În formă adoptată de Senat, această propunere presupune, concret, modificarea art. 6 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea referendumului, astfel:

Art. 6 – (1) Iniţiativa şi procedura revizuirii Constituţiei sunt supuse dispoziţiilor prevăzute art. 73 alin (1) şi (2), art. 150 şi art. 151 din Constituţie. 

Se adaugă patru noi alineate:

"(3) Proiectul legii constituţionale, adoptat de Camera Deputaţilor şi de Senat, se publică, în aceeaşi zi, în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se trimite Curţii Constituţionale , care procedează potrivit legii. Dacă se constată că iniţiativa legsilativa  depăşeşte limitele revizuirii, această se consideră nefinalizată şi se transmite Camerei Deputaţilor, procedura urmând a fi reluată potrivit alineatelor precedente. 

(4) Cetăţenii României sunt chemaţi să-şi exprime voinţă prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei, organizat în cel mult 30 de zile de la dată adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire, în conformitate cu prevederile art. 151 alin. (3) din Constituţia României. Guvernul stabileşte, prin hotărâre, dată referendumului şi aduce la cunoştinţă publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, această dată.

(5) Persoanele care au dreptul să participe la referendumul naţional privind revizuirea Constituţiei, modul de desfăşurare a campaniei pentru referendum, organizarea şi defasurarea acestuia, organizarea şi atribuţiile birourilor electorale, faptele care constituţie contravenţii şi infracţiuni, precum şi modul de constatare şi sancţionare a acestora sunt cele stabilite la art. 4, art 7. alin (1), precum şi în cap. IV, V şi VI din prezenţa lege. Rezultatul referendumului naţional se stabileşte în conformitate cu prevederile art. 5 alin (2) şi (3) şi ale art. 7 alin. (2) din prezenţa lege. 

(6) Cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional privind revizuirea Constituţiei se suportă din bugetul de stat."

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a anunţat, sâmbătă, că atât la nivelul grupului senatorial al partidului, cât şi la cel al grupului din Camera Deputaţilor, precum şi la nivelul Guvernului s-a decis organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei în această toamnă.

Camera Deputaţilor a adoptat în 9 mai, cu 232 voturi "pentru", 22 de voturi "împotriva" şi 13 abţineri, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pe tema definiţiei familiei, astfel că, potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituţie urmează să aibă următoarea formă: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor".

Coaliţia pentru Familie a strâns un număr de 3 milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de o propunere de revizuire a Constituţiei privind definiţia familiei prin care se cere modificarea articolul 48, alineatul 1, care se referă la definiţia familiei. În actuală formă, acesta prevede că "familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi", însă semnatarii iniţiativei vor că definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Astfel, iniţiativa prevede că "familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie".

Potrivit articolului 151 al legii fundamentale, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţa comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la dată adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă