23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportParchetul General, vizat de un control al Inspecției Judiciare

Parchetul General, vizat de un control al Inspecției Judiciare

Inspecția Judiciară va efectua un control la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, între 4 și 29 septembrie, a declarat joi, purtătorul de cuvânt al instituției, Alin Alexandru, pentru Agerpres.

„Controlul de fond la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se va desfășura în perioada 4 — 29 septembrie. Verificările aferente controlului privesc activitatea desfășurată în anul 2016 și semestrul I al anului 2017", a precizat Alin Alexandru.

Echipa de control este formată din opt inspectori judiciari. Inspectorul șef al Inspecției Judiciare a semnat, la începutul lunii iulie, ordinele pentru efectuarea controalelor privind eficiența managerială la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție — Structura centrală.

Inspectorul șef a stabilit, printre altele, obiectivele controalelor și componența echipelor de inspectori judiciari. Cele două controale au fost incluse în calendarul de activități aferent anului în curs ca urmare a propunerii ministrului Justiției, Tudorel Toader. Concluziile rapoartelor de control vor fi înaintate Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Pe 19 iunie, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a trimis la Inspecția Judiciară o cerere prin care solicita efectuarea unor controale la DNA și Parchetul General. Cererea era motivată de faptul că la cele două instituții nu au mai fost efectuate controale de foarte mult timp.

Inspecția Judiciară (IJ) a finalizat pe 25 august controlul la Direcția Națională Anticorupție, inspectorii având termen până pe 6 octombrie să înainteze raportul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Controlul IJ la DNA privind eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor de către conducerea instituției a început pe 17 iulie.

Cele mai citite

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...

Duel între Danielle Collins şi Elena Rîbakina în finala turneului WTA de la Miami

Finala WTA 1.000 de la Miami le va pune față în față pe americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina, ambele jucătoare câștigându-și semifinalele...
Ultima oră
Pe aceeași temă