8.9 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSportNegocierile dintre ministrul Transporturilor, sindicaliști și reprezentanții ROMATSA au eșuat. Controlorii de...

Negocierile dintre ministrul Transporturilor, sindicaliști și reprezentanții ROMATSA au eșuat. Controlorii de trafic, în grevă. Ei vor dirija doar o treime din zboruri. Sindicalist: În opinia noastră, Răzvan Cuc este vinovat pentru decapitarea companiei

UPDATE 16.40: Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat că va trimite Corpul de control la ROMATSA pentru o clarificare a tuturor aspectelor semnalate în presă în ultima perioadă. 

"Vizita la minister a domnului Tudorache (Gabriel Turorache, lider sindical ROMATSA, n.r.) în cursul lunii ianuarie a fost determinată de un control inopinat pe care l-am efectuat la ROMATSA într-o noapte și în urma căruia am avut anumite lucruri de clarificat cu dânsul la problemele pe care le-am găsit acolo și cu managementul din acea perioadă. Aceste probleme au fost puse într-un raport al Autorității Aeronautice Civile. Nu vreau să intru în acest subiect. Oricum, intenționez, pentru o clarificare a tuturor problemelor pe care le-am văzut că au apărut în mass media, să trimit Corpul de control să efectueze un control mai amplu la ROMATSA", a spus Cuc după negocierile de la Ministerul Transporturilor cu patronatul și sindicatul ROMATSA.

UPDATE 15.26: „ROMATSA nu este în pericol să intre în faliment. S-a lansat o idee falsă. Ca ministru, nu aș permite să se întâmple acest lucru”, a spus ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, după negocieri.

15.05: Controlorii de trafic aerian vor intra în grevă, după ce sindicaliștii și reprezentanții ROMATSA nu au reușit să ajungă la o înțelegere cu ministrul Transporturilor.

Astfel, de marți, începând cu ora 09.00, controlorii de trafic vor dirija doar o treime dintre zboruri: „Există șanse mâine ca greva să fie suspendată pentru un număr de ore – probabil una sau două ore”.

11.15: „Din păcate, ne aflăm astăzi în situația în care ne aflăm și, în opinia noastră, toată responsabilitatea îi revine domnului ministru. Domnia sa este persoana vinovată principal pentru decapitarea companiei”, a spus liderul sindical Gabriel Tudorache, la intrarea în Ministerul Transporturilor.

„Este o dovadă totală ori de neseriozitate, ori există alte interese”, a mai spus sindicalistul.


Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR) şi reprezentanţii ROMATSA se întâlnesc, luni, de la ora 11.00, cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, pe fondul grevei anunţate de controlorii de trafic aerian, începând din 30 mai, a declarat președintele sindiacatului, Gabriel Tudorache, pentru Mediafax.

 „În urma negocierilor sperăm să obţinem înţelegerea ministerului şi salvarea ROMATSA din faliment”, a spus Gabriel Tudorache, preşedintele ATSR.

Planul de performanţă, „documentele necesare pentru a preveni intrarea ROMATSA în faliment”, trebuie trimise până la data de 5 iunie la Comisia Europeană, potrivit unui comunicat al ATSR, publicat pe o pagină de socializare. Având în vedere minivacanţa din perioada 1-5 iunie, liderul sindicatului susţine că documentele trebuie trimise până pe 31 mai.

„Aici e vorba de nişte documente care trebuie trimise până la 31 mai către forurile intrenaţionale. Aici ar putea interveni ministrul pozitiv, în sensul că dânsul ştia din luna ianuarie. Din păcate, până să anunţăm greva, domnul ministru a uitat, a avut alte probleme. Este obligatoriu să se implice. ROMATSA face toate documentele, le aprobă Consiliul de Administraţie, apoi sunt trimise la Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) să fie vizate şi ajung la Ministerul Transporturilor. AACR trimite documentele la Comisia Europeană cu semnătura directorului din Aviaţie Civilă, cu semnătura ministrului”, a explicat liderului sindicatului.

Luni, la ora 14, era stabilită o şedinţă a Consiliului de Administraţie Extraordinar al ROMATSA, unde trebuia să fie aprobat bugetul pentru anul 2018.  Liderul sindical a precizat că ROMATSA a depus o contestaţie a grevei, vineri, la judecătorie. „Probabil că vom fi anunţaţi în cursul zilei de astăzi şi de o anumită oră la care va fi procesul legat de legalitatea grevei şi de contestaţie”, a spus Tudorache.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat vineri că monitorizează situaţia de la ROMATSA, dar presiunea pusă pe minivacanţa de Rusalii este nejustificată.

„Monitorizez foarte atent situaţia de la ROMATSA. Dar un lucru este cert: eu nu lucrez sub presiune sub nicio formă! Am avut întâlniri înainte de greva iniţială, de acum două săptămâni, cu reprezentanţii sindicatului de la ROMATSA. Şi-au prezentat doleanţele care ţin de partea ministerului şi ce poate rezolva ministerul. Am stabilit un calendar foarte clar, pe care noi ni l-am asumat, ca şi minister, dar, pe de altă parte, mi se pare că această presiune care o pun membrii sindicatului de la ROMATSA pe minivacanţa românilor care urmează în perioada următoare este nejustificată. Cu atât mai mult cu cât cred că ştiţi cu toţii care sunt salariile controlorilor de trafic de la ROMATSA, vorbim de un salariu mediu de 21.000 de lei", a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan fuc.

El a precizat că este deschis dialogului, dar sindicaliştii ar trebui să vină cu „lucruri clare", şi nu cu „ambiţii de pe urma cărora să aibă de suferit românii". „Eu sunt un om deschis dialogului şi, cu mare drag, la fel cum i-am primit de două ori înainte de prima grevă de avertisment, îi primesc şi acum. Dar să vină cu revendicări clare. Dânşii vorbesc de planul de performanţă. Bineînţeles, planul de performanţă a fost elaborat tot de către cei din ROMATSA. Urmează ca noi, ministerul, să transmitem datele către Eurocontrol şi către Comisia Europeană, lucru pe care l-am şi făcut deja. Deci noi ne-am încadrat în calendarul pe care l-am stabilit cu cei de la ROMATSA. Mai departe, eu cred că nu trebuie să ne facem nişte ambiţii de pe urma cărora să aibă de suferit românii", a mai afirmat ministrul Transporturilor.

Cele mai citite

Erdogan cere unitate palestinienilor după o întâlnire cu Ismail Haniyeh, liderul Hamas

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a cerut sâmbătă palestinienilor „să se unească”, după o întâlnire la Istanbul cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, potrivit AFP...

Erdogan cere unitate palestinienilor după o întâlnire cu Ismail Haniyeh, liderul Hamas

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a cerut sâmbătă palestinienilor „să se unească”, după o întâlnire la Istanbul cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, potrivit AFP...

Adrian Cioroianu la „ Tinerii și Monarhia”: Românii nu sunt ușor de condus

Invitații celei de a treia conferințe din seria „Tinerii și monarhia” de la Ploiești au fost Adrian Cioroianu, istoric, prof. univ. dr. la...
Ultima oră
Pe aceeași temă