13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportMinistrul pentru Românii de Pretutindeni a discutat, joi, cu muncitorii români din...

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni a discutat, joi, cu muncitorii români din orașul iralian Ragusa, unde mai multe românce au fost supuse abuzurilor

Ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstârnac, s-a întâlnit, joi, cu o parte dintre muncitorii români din oraşul italian Ragusa, dar şi cu oficialii italieni, cu care a discutat despre formele de exploatare şi abuz la care sunt supuse femeile românce, potrivit Mediafax.

”Au avut loc întrevederi cu prefectul din Ragusa, doamna Maria Cornela Librizzi şi cu reprezentanţi ai autorităţilor locale din Ragusa, ai Ministerului de Interne, Gărzii Financiare, Carabinieri, autorităţilor de sănătate publică, lideri ai sindicatelor şi mediului asociativ românesc şi italian, activ în domeniul sprijinrii românilor aflaţi în situaţii de dificultate. De asemenea, a avut loc o intrevedere cu primarul oraşului Ragusa, domnul Federico Piccitto, şi cu membrii consiliului local”, precizează Ministerul pentru românii de pretutindeni într-un comunicat de presă.

Autorităţile italiene au transmis oficialilor de la Bucureşti că numărul de românie aflaţi ”în condiţii ilegale” şi ”fără posibilităţi de comunicare” este foarte mare, de acolo şi pericolul ca aceştia să ajungă în situaţia de a fi supuşi exploatării şi abuzurilor.

"Conform administraţiei din regiunea Sicilia, deşi românii reprezintă o treime din numărul total al muncitorilor străini, aceştia se află într-o situaţie de vulnerabilitate semnificativă. În ceea ce priveşte iniţiativele şi proiectele menite să vină în sprijinul cetăţenilor români, atât partea italiană, cât şi partea română au convenit asupra unui plan concret de măsuri care să cuprindă, într-un registru de timp imediat, înfiinţarea unui centru de sprijin şi asistenţă pentru persoanele susceptibile traficului, cât şi pentru victimele acestuia, precum şi operaţionalizarea unui număr de unităţi mobile capabile să ofere asistenţă in teren, servicii de consiliere, informari adecvate fiecărui caz, precum şi asistenţă medicală", explică instituţia.

Cele mai citite

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...
Ultima oră
Pe aceeași temă