15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportMinistrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu: Legea salarizării unitare mai are nevoie de...

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu: Legea salarizării unitare mai are nevoie de îmbunătățiri și suntem dispuși la concesii

Ministerul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat că Legea salarizării unitare poate fi îmbunătățită, dar trebuie respectat principiul sustenabilității financiare, potrivit Agerpres.

"Un principiu care trebuie respectat în această lege este al sustenabilității financiare, noi având o anvelopă de 32 de miliarde de lei în plus până în anul 2020 și aproximativ 43 de miliarde în plus până în anul 2022. De abia atunci considerăm noi că vor fi corectate toate inechitățile și se va putea aplica coeficientul.

Legea prevede o creștere cu 56% în medie a salariilor bugetarilor, conform programului de guvernare care a fost aprobat și de Parlamentul României, cu creșteri semnificative de peste 100% în baza piramidei salariale și mai mici în vârf, ca urmare a necesității departajării categoriilor de bugetari pentru respectarea principiilor egalității și nediscriminării", a afirmat ministrul, în fața senatorilor din Comisia de muncă, la dezbaterea proiectului legii salarizării unitare.

Președintele Comisiei de muncă, Ion Rotaru (PSD), a anunțat că are aprobarea conducerii Senatului pentru a se putea lucra în program prelungit, inclusiv în weekend, pentru ca până luni să poată fi elaborat raportul asupra proiectului de lege.

"Am solicitat Biroului permanent al Senatului și am primit aprobare ca, în măsura în care este necesar, să lucrăm peste programul cadru aprobat în Senat, respectiv până joi. Vom putea lucra și vineri și sâmbătă dacă e cazul și duminică, în așa fel încât până luni să putem elabora raportul pe această lege extrem de importantă pe care o așteaptă tot ceea ce înseamnă personal plătit din fonduri publice", a spus Rotaru.

Cele mai citite

Premierul Poloniei Donald Tusk are pneumonie. Cum îi va fi afectată agenda politică

Premierul polonez Donald Tusk îşi va restrânge apariţiile publice în următoarele zile după ce a fost diagnosticat cu pneumonie, a anunţat joi biroul său...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...
Ultima oră
Pe aceeași temă