11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportVIDEO. Scandalul cozilor de la pașapoarte. Ministerul de Interne promite că va...

VIDEO. Scandalul cozilor de la pașapoarte. Ministerul de Interne promite că va deschide încă un sediu pentru eliberarea actelor, în Plaza Mall. Oamenii vor fi transportați cu microbuzul la sediul din Piața Amzei

UPDATE 17.40: Cererile pentru pașapoartele temporare, cele cu valabilitate de un an, vor putea fi depuse și la ghișeele din Piața Amzei, potrivit unor oficiali din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), citați de Agerpres.

„Odată încheiată întâlnirea, la sediul din Pipera a fost trimis subsecretarul de stat Mihai Valeriu. S-a constatat că la ora 15,30, la Pipera, erau 448 de persoane. Dintre acestea, peste 200 așteptau pentru pașaportul simplu, temporar. Astfel, pentru a degreva sediul din Pipera de sarcina aceasta foarte mare — pașaportul temporar se eliberează doar aici — s-a luat legătura cu reprezentanții Imprimeriei Naționale. S-a decis să se ducă o imprimantă care poate printa astfel de pașapoarte simple la sediul din Piața Amzei, astfel încât genul acesta de pașapoarte să se elibereze și aici. Sistemul va fi operațional în cel mai scurt timp, estimăm câteva zile", au afirmat oficialii MAI.

17.30: Prefectura Bucureşti va pune la dispoziţie, începând de joi dimineaţă, un autocar care să îi transporte pe oameni de la punctul de lucru pentru eliberarea paşapoartelor din Pipera la cel din strada Amzei, a declarat, pentru News.ro, prefectul Adrian Petcu.

Joi dimineaţă, la 8.30 – ora de începere a programului Serviciului pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor din Pipera – în faţa sediului va exista un autocar care să îi transporte pe cei veniţi să îşi depună actele pentru obţinerea paşapoartelor la punctul de lucru din Piaţa Amzei, unde nu este deloc aglomerat, spre deosebire de sediul din Pipera, unde cozile sunt interminabile.

Întrebat cât timp va fi valabilă această măsură, prefectul a spus: „Atât timp cât va fi nevoie”.

Prefectura a oferit şi miercuri posibilitatea de a-i duce pe cetăţeni la punctul de lucru al Serviciului pentru Eliberarea Paşapoartelor de la Piaţa Amzei, punând la dispoziţia lor câteva autoturisme.

16.50: Noul sediu va fi deschis, luni, în Plaza Mall din Capitală.

13,00: Ministrul Carmen Dan a cerut explicații despre situația din datele de 14 și 15 august 2017, când s-a înregistrat o foarte mare aglomerație la pașaporte, a anunțat purtătoarea de cuvânt a MAI, Monica Dajbog.

Potrivit acesteia, Direcția de Pașapoarte și Direcția Înmatriculări auto, care au sediul în aceeași clădire din Pipera, „își cer scuze în mod public", a precizat Monica Dajbog. Purtătoarea de cuvânt a anunțat că noul sediu de eliberare a pașapoartelor se va deschide la data de 21 august într-un mall din Sectorul 6.


Ministrul Administrației și Internelor, Carmen Dan, i-a convocat de urgență pe prefectul Capitalei și pe șefa Direcției Generale de Pașapoarte a Municipiului București, Claudia Catela.

Discuția are ca scop găsirea de soluții pentru rezolvarea actualei aglomerații de la ghișeele care primesc cereri și care eliberează pașapoarte turistice.

Problema este semnalată mai ales în perioadele de concediu. Șefa Direcției de Pașapoarte anunțase acum câteva zile că a reorganizat programul de lucru la ghișee, pentru a urgenta rezolvarea acestui tip de solicitări.

În debutul reuniunii, Carmen Dan a afirmat că, pe de o parte, vrea să afle motivele care au generat această situație și, pe de altă parte, vrea să fie identificate soluții.


Citește și: FOTO. Coadă de pașapoarte, în luna concediilor. Oamenii așteaptă ore la rând, să își depună documentele. Reacția șefei Direcției Generale de Pașapoarte: Nu știu dacă se impune să își ceară cineva scuze

„Noi am venit în întâmpinarea oamenilor și am vrut să îi ajutăm, deși este zi nelucrătoare. Există mai multe opțiuni de plată a taxelor, nu numai la Trezorerie. S-a hotărât schimbarea Legii pentru a fi prelungită valabilitatea pașapoartelor la 10 ani, pentru persoane de peste 25 de ani”, a declarat Catela Claudia Vasile.


„Avem acum stabilită o întâlnire cu cei responsabili, directorii direcțiilor generale de la eliberarea permiselor de conducere și înmatriculări și de la pașapoarte și prefectul Capitalei, pentru a clarifica de ce o inițiativă bună (deschiderea ghișeelor și în perioada minivacanței de Sfânta Maria — n.r.) s-a confruntat cu asemenea stângăcii, care au creat disconfort celor care au venit să-și depună actele. Vreau să mă lămurească asupra acestor aspecte și vreau să stabilim concret data când deschidem centrul din Plaza Mall", a declarat Carmen Dan înaintea întâlnirii de miercuri, citată de Agerpres.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă