6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportMinistrul Culturii, Lucian Romașcanu, a demisionat din funcția de președinte al Comisiei...

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a demisionat din funcția de președinte al Comisiei parlamentare pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a demisionat, marți, din funcția de președinte al Comisiei parlamentare pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri, anunță deputatul liberal Florin Roman, vicepreședinte al acestui for.

''În cadrul Comisiei parlamentare, domnul Romașcanu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al acestui for, lucru pe care i l-am solicitat recent întrucât se afla în stare de incompatibilitate", afirmă Roman, într-un comunicat de presă.

El precizează că, în cadrul ședinței acestui for de marți, s-a agreat cu ministrul Culturii prelungirea până la 1 septembrie a termenului pentru depunerea proiectelor în vederea manifestărilor de anul viitor, față de termenul de 15 august prevăzut în prezent. ''Îi îndemnăm pe toți cei care sunt interesați, inclusiv organizații neguvernamentale, să propună proiecte pentru manifestări publice cu ocazia aniversării Marii Uniri'', spune liberalul.

De asemenea, s-a convenit ca selecția proiectelor depuse să se realizeze până la 15 septembrie, cu participarea membrilor comisiei parlamentare care vor fi cooptați în organismul care va decide care vor fi proiectele finanțate.

Potrivit acestuia, ministrul Romașcanu s-a angajat să pună la dispoziția membrilor comisiei parlamentare, ''fără condiționări de secretizare'', proiectele depuse până în prezent, precum și cele care vor mai fi înregistrate la Ministerul Culturii — Departamentul Centenar.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă