Mihai Tudose, despre bugetul Ministerului Apărării: Încă nu am cumpărat racheţele şi corvetuţe, banii sunt acolo

de Roxana Petre , 06 septembrie 2017 - stire actualizata la ora 23:15, 06 septembrie 2017
Mihai Tudose, despre bugetul Ministerului Apărării: Încă nu am cumpărat racheţele şi corvetuţe, banii sunt acolo

Premierul Mihai Tudose a afirmat, miercuri seara, într-un interviu acordat postului Antena 3, că nu există probleme financiare la Ministerul Apărării, dar că instituția nu a cumpărat încă „racheţele" şi „corvetuţe".

„Ar fi ultima zonă (n.r - din care să se taie bani). Încă nu am luat nu ştiu ce rachete şi <<racheţele>> şi <<corvetuţe>>, deci banii sunt acolo. Să spui la MApN că nu mai ai bani de lefuri sau să creezi această confuzie e foarte grav", a afirmat șeful Executivului.

În opinia sa, demisia lui Adrian Țuțuianu de la Ministerul Apărării era necesară pentru că a generat discuţii ample şi controverse,. În acest context, premierul Tudose a negat că fostul ministrul al Apărăriiar fi fost „executat" în urma unor conflicte interne din PSD.


Adrian Țuțuianu și-a dat demisia, marți după-amiază, din funcția de ministru al Apărării Naționale, imediat după ce MApN a anunțat că nu are bani să plătească drepturile financiare ale angajaților săi. În acest context, el s-a declarat „vinovat de neatenție în comunicarea problemelor bugetare".

Ministrul a precizat că motivul este lipsa de comunicare în ceea ce priveşte drepturile salariale pe care trebuiau să le primească angajaţii MApN pe 15 septembrie. „Am recunoscut în faţa premierului că am greşit că nu i-am comunicat în timp util”, a spus Ţuţuianu adăugând că ar fi trebuit să explice şi în faţa presei decizia luată. Întrebat cum a reacţionat premierul la intenţia de demisie, Ţuţuianu a precizat: „Mi-a spus că analiza o va face domnia sa. Hârtia demisiei este pe masa premierului”.

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a transmis, marţi, că angajaţii nu vor lua veniturile în întregime pe 15 septembrie, aşa cum se întâmpla până acum, urmând ca aceştia să primească banii pentru norma de hrană şi chirii după 25 septembrie. Soldele fără contribuții individuale și impozit, precum și diurnele militarilor aflați în misiuni internaționale vor fi plătite în 15 septembrie, Între 21 și 25 septembrie,  vor fi plătite sumele reprezentând contribuțiile angajatorului, cât și ale angajatului și impozitul pe venit. 

Mihai Tudose a precizat că i-a imputat lui Adrian Ţuţuianu lipsa comunicării în ceea ce priveşte chestiunea salariilor angajaţilor MApN. „Sunt bani pentru salarii, sunt bani pentru armată, 2% din buget la Ministerul Apărării şi noi toţi discutăm dacă avem sau nu bani de salarii pentru armată... Vi se pare că nu e nimic de reproşat?”, a comentat premierul.

 Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, ordinul de revocare a ministrului demisionar al Apărării, Adrian Țuțuianu, desemându-l pe vicepremierul Marcel Ciolacu ca ministru interimar al MApN, potrivit Administrației Prezidențiale.

 

Comentarii

Ultima ora

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design