Mihai Tudose, ironic, după ce Guvernul a anunțat că va crește acciza la carburant: Toată lumea este înnebunită că ia foc pompa de benzină

de Roxana Petre , 11 august 2017 - stire actualizata la ora 20:54, 11 august 2017
Mihai Tudose, ironic, după ce Guvernul a anunțat că va crește acciza la carburant: Toată lumea este înnebunită că ia foc pompa de benzină

Premierul Mihai Tudose a comentat, vineri seara, într-un interviu acordat postului Realitatea TV, decizia Guvernului de a crește prețul carburantului.

„De o zi, două, toată lumea este înnebunită că ia foc pompa de benzină. Încercăm să punem lucrurile la loc. Când am scos acciza, prețul la pompă n-a scăzut. Încercăm să o punem la loc. Dacă crește prețul la pompă, o să avem altă discuție cu companiile distribuitoare și producătoare. Nu se poate! Noi am scos acciza nu ca să le facem lor profit, ci ca să ducem prețul mai jos. N-a funcționat, o punem la loc. Am scos taxa de stâlp, de care plângea toată lumea. Ați văzut că s-a ieftin ceva? Nu! Păi nu-ți vine să o pui la loc?", a spus premierul Tudose.


Potrivit unui proiect de ordonanţă pentru modificarea Codului Fiscal, accizele pe motorină vor creşte cu 24,9%, iar cele pe benzina fără plumb cu 22,8% de la 1 septembrie. Transportatorii spun că această majorare se va transmite automat în tarife şi ameninţă cu proteste.

Ministerul Finanţelor susţine, în Nota de fundamentare a normativului de modificare a Codului Fiscal, că nivelurile actuale ale accizelor practicate în România „sunt foarte aproape de limita minimă prevăzută de legislaţia Uniunii Europene”. La benzina fără plumb, acciza urmează să crească de la 2.151,13 lei/tonă, respectiv 1.656,36 lei/1000 litri la 2.643,39 lei/tonă, respectiv 2.035,40 lei/1000 litri. La motorină, acciza urmează să crească de la 1.796,53 lei/tonă, respectiv 1.518,04 lei/1000 litri la 2.245,11 lei/tonă, respectiv 1.897,08 lei/1000 litri.



 

 

 

 


 

Comentarii

  • ndr

    13 august 2017 0:48

    RL luati-va alt programator ca sh-urile si cratimele nu apar in postari

    raspunde comentariului
  • ndr

    13 august 2017 0:45

    Cum să nu aiba viziune? Crete prețul combustibililor urcă toate preturile. Automat cresc încasările din TVA! Greu vă mai pică piatra de moară!

    raspunde comentariului
  • Constantin Constantin

    12 august 2017 14:38

    Un guvern aservit si fara viziune. Un prim ministru din alta realitate - aerian. Vrea sa fie smecher si autoritar dar este stupid si fara simtul realitatilor din Romania. Niste boi incompetenti si usor de manipulat de CONSPIRATIA care ne macina cu tenacitate si cruzime.

    raspunde comentariului
  • acciza

    12 august 2017 0:27

    Asta chiar ne ia de prosti? El zice asa, citez - Încercăm să punem lucrurile la loc. Când am scos acciza, prețul la pompă n-a scăzut. Încercăm să o punem la loc. Dacă crește prețul la pompă, o să avem altă discuție cu companiile distribuitoare și producătoare. Deci, ce il impiedica sa poarte acum aceasta alta discutie cu companiile producatoare si distribuitoare, sa ii intrebe de ce nu au scazut tarifele cand au scos acciza?De ce trebuie intai sa puna iar acciza, sa creasca preturile, sa ne ia noua iar banii, si abia apoi sa ii intrebe de sanatate? Si cine ramane cu banii luati?

    raspunde comentariului
  • Mihai

    11 august 2017 21:56

    Ori esti prost ori te faci? Cresterea pretului la pompa inseamna cresterea preturilor tuturor produselor,mai psd cit mai minti?

    raspunde comentariului

Ultima ora

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design