18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportMihai Fifor, președintele comisiei care anchetează alegerile prezidențiale din 2009: Eu cred...

Mihai Fifor, președintele comisiei care anchetează alegerile prezidențiale din 2009: Eu cred că avem confirmarea că șefa DNA a fost acasă la Gabriel Oprea

Preşedintele Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, senatorul PSD Mihai Fifor, a afirmat, luni, că există o confirmare că procurorul-șef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a întâlnirea care s-a ţinut acasă la Gabriel Oprea, în seara alegerilor prezidențiale din 2009, informează Mediafax.

 „Eu cred că avem confirmarea acestui fapt. Nu cred că asta lipseşte în momentul de faţă. (…) Săptămâna aceasta şi săptămâna care urmează vom continua să adunăm date. Nu suntem la vânătoare de vrăjitoare, nu punem un target pe o persoană sau alta, asta am spus de la începutul activităţii comisiei. Pe noi ne interesează să facem lumină în modul în care s-au organizat şi s-au desfăşurat alegerile din 2009, pe obiectivele foarte clar stipulate în Hotărârea Parlamentului României, nu suntem după o persoană sau alta. Este absurd să gândim în felul acesta”, a declarat senatorul PSD Mihai Fifor, solicitat să comenteze dacă persoanele audiate în comisia parlamentară au făcut precizări privind o posibilă prezență a șefei DNA la Gabriel Oprea acasă.


Citește și:  Continuă audierile în comisia care anchetează alegerile din 2009. În această săptămână, vor fi chemați să dea explicații Dumitru Iliescu, Robert Cazanciuc, Laura Codruța Kovesi, Emil Boc și Cătălin Voicu

Dumitru Iliescu, Robert Cazanciuc, Laura Codruța Kovesi, Emil Boc și Cătălin Voicu vor fi chemați, în cursul acestei săptămâni, la audieri în comisia parlamentară care anchetează alegerile prezidențiale din 2009, a anunțat președintele comisiei, Mihai Fifor.


 Totodată, Mihai Fifor a precizat că se caută soluţii pentru ca toate persoanele invitate la audieri să vină să dea explicații.

„Ne interesează ca toată lumea care poate contribui la analizarea acestei informaţii să vină la comisie. Suntem în momentul de faţă într-o chestiune procedurală, încercăm să găsim soluţii pentru a nu mai fi în situaţia ca cineva să nu vină la comisie atunci când este invitat. Mi-aş fi dorit la Laura Codruţa Kovesi să vină la comisie. Este important dialogul şi să arătăm ţării că nu sunt chestiuni care trebuie ascunse sau că cineva are ceva de ascuns”, a mai spus Mihai Fifor.

Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, a respins, joi, invitaţia Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, precizând că procurorii nu pot fi citaţi şi obligaţi să se prezinte în calitatea de martori în faţa comisiilor parlamentare.


Citește și: Dan Șova și Radu Rușanu, audiați de Comisia care anchetează alegerile din 2009: Când am făcut contestaţia la CCR, am sesizat nişte lucruri pe care le susţin şi azi. Fifor: Săpătmâna viitoare vor fi chemați să dea explicații Laura Codruța Kovesi și Emil Boc

Dan Șova și Dan Radu Rușanu vor fi audiați, miercuri, în Comisia de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009, a anunțat Mihai Fifor, potrivit Agerpres. Săptămâna viitoare vor fi chemați la audieri Emil Boc și George Maior.


„La data de 27 mai 2007, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât că <<procurorii nu pot fi citaţi si obligaţi să se prezinte în calitate de martori în faţa comisiilor parlamentare, deoarece, conform normelor constituţionale fac parte din autoritatea judecătoarească>>. Prin decizia nr. 317 din 13 aprilie 2006 şi decizia nr. 45 din 17 mai 1994, Curtea Constituţională a României a decis că dispoziţiile din regulamentele interne ale Senatului sau ale Camerei Deputaţilor care prevăd obligativitate persoanelor citate de a se prezenta la comisia de anchetă sunt neconstituţionale. Faţă de aceste aspecte vă comunic faptul că nu mă voi prezenta în data de 14 iunie 2017 la şedinta comisie de anchetă", se arată în scrisoarea trimisă de Laura Codruţa Kovesi comisiei parlamentare.

Fostul procuror general în 2009, Laura Codruţa Kovesi, a fost invitat pentru a fi audiat săptămâna viitoare de către Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, a precizat, miercuri, preşedintele acestui for, Mihai Fifor.

 

Cele mai citite

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă