15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportMembrii PNL și USR au contestat la CCR modificarea Regulamentului Camerei Deputaților

Membrii PNL și USR au contestat la CCR modificarea Regulamentului Camerei Deputaților

Membrii pnl și USR au sesizat, joi, Curtea Constituțională a României (CCR) cu privire la modificarea Regulamentului Camerei Deputaților, potrivit Agerpres.

"Prin Hotărârea nr. 37 din 9 mai 2017 privind modificarea și completarea Regulamentului Camerei Deputaților, (…) Camera Deputaților a procedat la abrogarea art. 74. Prin abrogare devine posibilă desfășurarea, în același timp, a unei anchete judiciare și a unei anchete parlamentare.

Suntem în situația în care, prin ancheta parlamentară, care reprezintă o activitate cu profund caracter politic, poate fi influențată administrarea probelor în cadrul unei anchete judiciare. Rezultă, din această modificare a Regulamentului Camerei Deputaților, că activitatea puterii legislative poate influența, în orice moment, activitatea puterii judecătorești", se arată în sesizare.

PNL și USR invocă o decizie a CCR din 2012, potrivit căreia Ministerul Public este parte a autorității judecătorești, iar faptul că procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiției nu califică Ministerul Public ca fiind o instituție a cărei activitate s-ar afla sub control parlamentar.

"Se legiferează instrumente cu caracter jurisdicțional la îndemâna unei comisii parlamentare de anchetă, încălcându-se astfel dispozițiile art.1 alin.(4) din Constituția României, care consacră principiul separației puterilor în stat", susțin deputații PNL și USR în sesizare.

Cele mai citite

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...
Ultima oră
Pe aceeași temă