Fostul preşedinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), Marius Dunca, demis de Victor Ponta după incendiul din Colectiv, a fost propus în funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului, primind aviz favorabil de la comisia pentru tineret şi sport, cu 22 de voturi pentru şi 12 împotrivă.
“Am fost numit politic, am fost demis politic. Timpul şi mass-media au dovedit că nu mă fac vinovat de absolut nimic. Atunci, o echipă de control a ANPC a fost înainte de incendiu la Colectiv, deoarece am primit o sesizare cu privire la preţul unei băuturi. Echipa comisariatului Bucureşti a ajuns la club, dar nu a găsit nici pe manager, nici pe patron, astfel că au lăsat o invitaţie pentru a se prezenta la sediul ANPC cu documentele necesare. Proprietarii nu au venit, nu au dat curs invitaţiei, astfel că luni urma ca inspectorii să meargă din nou la club. Atât putea face ANPC. Nu sunt inculpat în niciun proces, nu sunt acuzat de nimic, nu am nimic a îmi reproşa şi nici inspectorilor nu cred că le pot reproşa ceva, fiindcă au respectat întocmai prevederile legii”, a declarat Marius Dunca după audiere.
Întrebat ce îl recomandă pentru conducerea ministerului, acesta a spus că experienţa acumulată în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) l-a ajutat să înţeleagă problemele cu care se confruntă tinerii. Dunca a mai spus că îşi propune ca Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) să primească 1% din PIB în următorii cinci ani, cumulat, ceea ce înseamnă aproximativ 0.20% pe an, însemnând un plus de 128 de milioane de lei.
Marius Dunca, a declarat, după demiterea din funcţia de conducere a ANPC după tragedia din Colectiv, că primise o sesizare privind Clubul Colectiv cu o zi înainte de tragedie, iar un reprezentant al clubului trebuia să se prezinte vineri la Autoritate.
”Am aflat în direct că am fost demis. Este o surpiză și pentru mine. Acum dacă Dacă ANPC este vinovată pentru tot ce se întâmplă rău în acestă țară, ne asumăm și această e vină…Eu nu cred că ANPC este vinovată. Vineri trebuia să se prezinte reprezentantul legal al operatorului economic cu buletin, ștampila unității, aviz sanitar-veterinar, certificat constatator. Noi nici nu am avut când să îl controlăm (localul-n.r.). Nu pot să încalc legile, nu pot să încalc procedura”, a spus Dunca.
Întrebat dacă regretă ceva din activitatea sa, Dunca a spus că a făcut ”tot ce i-a stat în putință și tot ce i-a permis legislația ca să apere consumatorii”.