Curs valutar: €4.6321 $3.9175 £5.2408

UPDATE. Lucan Cotizo, acuzat că a fost implicat în 2011 într-un dosar de contrabandă cu țigări, uns de Sorin Grindeanu șef la Vămi. Lucan Cotizo neagă acuzaţiile şi susţine că este victima unei neînţelegeri jurnalistice

Puse cap ca cap, două știri aparent banale, dacă ținem cont de realitățile românești ale momentului, scot la iveală un fapt îngrijorător: premierul Sorin Grindeanu urmează să numească șef la Vămi o persoană implicată într-un scandal de contrabandă.

Share

Adrian Bărbulescu 0 comentarii

Actualizat: 19.03.2017 - 17:38

UPDATE: Lucan Cotizo, al cărui nume a fost vehiculat pentru şefia Vămilor, a negat, pentru România liberă, implicarea sa în dosarul de contrabandă cu țigări din 2011. "Este o minciună. N-am fost chemat la audieri, n-am fost reținut și nu am fost nici măcar implicat în acel dosar și nici în altul", a susţinut acesta.

Pe de altă parte, Lucan Cotizo a confirmat pentru RL că va fi numit luni de către guvernul Grindeanu într-o funcţie importantă. 

 Întrebat cum a fost posibil ca mai multe publicații serioase, precum Ziarul financiar sau Bursa, dar şi agenţia de presă Mediafax, să relateze, acum șapte ani, despre implicarea şi reţinerea sa în dosarul din Portul Constanța, demnitarul a afirmat că ziariștii "s-au luat unul după altul" și că este posibil ca cineva din Constanța să-i fi vrut răul.  "Nici măcar nu m-a întrebat cineva (ziarist - n.red.) la vremea respectivă. Îmi pare rău că atunci nu am reacționat, nu am dat o dezmințire", a menţionat Lucan Cotizo.


Puse cap ca cap, două știri aparent banale, dacă ținem cont de realitățile românești ale momentului, scot la iveală un fapt îngrijorător: premierul Sorin Grindeanu urmează să numească șef la Vămi o persoană implicată, în urmă cu șapte ani, într-un scandal de contrabandă.

Șeful Direcției Pentru Accize și Operațiuni Vamale București, Lucan Cotizo, pentru că despre el este vorba, ar fi fost reținut în 2011 de procurorii DNA, potrivit cotidianelor Ziarul Financiar şi Bursa, dar şi agenţiei de presă Mediafax, alături de mai multe zeci de persoane, într-un dosar care viza acuzații de contrabandă și evaziune fiscală în Portul Constanța Sud Agigea.

În acel dosar, au ajuns în vizorul procurorilor anticorupţie „VIP-uri” precum Laurențiu Mironescu- fost secretar general al MAI, Adrian Sorin Pătrașcu - director adjunct la Grupul de Nave al Poliției de Frontieră Constanța, Eugen Bogatu - fost director în cadrul Administrației Porturilor Maritime Constanța, Sunai Cadâr – șeful Vămii Agigea și foștii șefi de la aceeași vamă  Liviu Durbac  și Alin Pilcă. În caz a fost implicat şi senatorul Mircea Marius Baniaş.

Joi, site-ul Economică.net publica știrea înlocuirii lui Dorel Fronea cu Lucian Cotizo la șefia Vămilor. Anunțul a survenit chiar în timp ce Dorel Fronea, actualul șef al Autorității Naționale a Vămilor, găzduia la Palatul Parlamentului o conferință internațională pentru combaterea contrabandei, la care au participat șefii Vămilor din Republica Moldova, Bulgaria, și adjuncții din Serbia, Ucraina, Ungaria.

Șeful ANAF, Bogdan Stan, a ținut  chiar să-i mulțumească public lui Dorel Fronea pentru rezultatele Operațiunii Scut, încununată cu descoperirea unui container cu 14 milioane de tigări în Portul Constanța  și a anunțat că a decis continuarea acestei operațiuni.

Cu toate acestea, vineri dimineață Bogdan Stan i-ar fi comunicat lui Dorel Fronea că începând de luni va fi înlocuit cu Lucan Cotizo, au declarat pentru România liberă surse din ANAF.

Citește totul despre:

Comentarii

Loading...