20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportKlaus Iohannis, la Bruxelles: Calendarul Brexit-ului nu se mai respectă

Klaus Iohannis, la Bruxelles: Calendarul Brexit-ului nu se mai respectă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la finele reuniunii de la Bruxelles a Consiliului European, că nu va mai putea fi respectat calendarul iniţial prevăzut pentru ieşirea Marii Britanii din UE fiind necesară prelungirea negocierilor înainte de a trece la faza următoare a Brexit-ului, potrivit Mediafax.

”Am constatat astăzi că nu s-au făcut suficiente progrese pentru a trece la faza următoare în relaţia cu Marea Britanie, însă acest lucru nu trebuie să creeze un pesimism deosebit. S-a negociat, s-au apropiat oarecum poziţiile, dar nu suficient pentru a merge mai departe. Se va negocia în continuare şi vom încerca să ajungem în situaţia de OK pentru continuare la următorul Consiliu, în decembrie”, a anunţat Klaus Iohannis.

Întrebat dacă, în aceste condiţii, mai poate fi respecta calendarul de ieşire a Marii Britanii din Uniunea, Iohannis a răspuns: ”Calendarul nu se mai respectă, este clar. Doar că acel calendar a fost un calendar cu propunerea de variantă aşa cum s-a crezut că este fezabilă. Nu putem, de dragul unei agende, să trecem peste puncte sensibile”.

Klaus Iohannis a spus că problema care trebuie soluţionată în momentul de faţă nu este neapărat suma care reprezintă obligaţiile financiare ale guvernului de la Londra faţă de Uniunea, ci care sunt în sine aceste obligaţii. ”Nu este vorba de negocierea unei sume de bani sau alteia. În această fază, negociem un principiu. Şi în ce priveşte banii, nu avem progrese suficiente pentru că cele două echipe de negociere nu au reuşit până acum să cadă de acord asupra a ceea ce reprezintă aceşti bani”, a precizat şeful statului.

Iohannis şi-a exprimat speranţa că se va ajunge la un acord până în luna decembrie, când va avea loc noua reuniune a Consiliului, dar nu a exclus posibilitatea negocierilor şi după această dată.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat vineri declanşarea procedurii interne pentru faza a doua a negocierilor de Brexit cu reprezentanţii Marii Britanii, relatează site-ul agenţiei Reuters. În urma unei întruniri la Bruxelles, liderii celor 27 de state membre UE au dat undă verde pentru pregătirea discuţiilor cu Londra în privinţa relaţiilor comerciale post-Brexit.

În acelaşi timp, Donald Tusk a subliniat că trecerea în faza a doua a Brexit va fi efectuată abia după rezolvarea unor aspecte-cheie, precum obligaţiile financiare ale Marii Britanii faţă de Uniunea Europeană, drepturile cetăţenilor britanici şi europeni, frontiera din Irlanda de Nord.

Joi, ministrul britanic Theresa May a participat la o întrunire cu liderii UE, în care a făcut apel la o "urgentare" din partea Uniunii Europene pentru soluţionarea chestiunii privind drepturile cetăţenilor britanici şi europeni după Brexit.

Cele mai citite

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...

USR: Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor

Reprezentanţii USR consideră că Guvernul PSD-PNL ''minte'' atunci când spune că reduce facturile românilor şi că, de fapt, continuă să întreţină schema prin care oamenii...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...
Ultima oră
Pe aceeași temă