8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportKelemen Hunor: Vrem reglementări stricte în UE pentru protecţia minorităţilor. Există deja...

Kelemen Hunor: Vrem reglementări stricte în UE pentru protecţia minorităţilor. Există deja pentru porci și pui

Deputatul UDMR Kelemen Hunor susține că la nivelul UE ar trebui să existe reglementări stricte în privinţa protecţiei minorităţilor naţionale, în condiţiile în care există reglementări pentru porci şi pui înainte să ajungă pe mesele consumatorilor, transmite Mediafax.

”Iniţiativa cetăţenească Minority SafePack se referă la a găsi o modalitate prin care, la nivelul UE, să se poată reglementa un set mininal, responsabilităţi şi obligaţii pentru statele membre în ceea ce priveşte protecţia minorităţilor etnice, lingvistice şi religioase autohtone. Vorbim de 60 de milioane de persoane în UE şi de aproape 100 de milioane pe continent.

Noi credem că, dacă vorbim de oameni, vorbim de UE, atunci soarta şi păstrarea identităţii celor 60 de milioane trebuie să fie cel puţin la fel de importantă ca şi alte aspecte reglementate foarte strict la nivelul UE. Şi mă refer la reglementări stricte pentru porci şi pui, cum ajung din ferme, până în farfuria omului, ca mâncare. Cred că la fel de strict trebuie reglementat ce se va întâmpla cu 60 de milioane de persoane, pentru că vorbim de oameni”, a spus Kelemen.

Liderul UDMR s-a declarat convins că va exista o decizie politică la nivel european după ce se vor aduna, timp de un an, un milion de semnături din cel puţin 7 state membre ale UE, primul pas fiind înregistrarea Iniţiativei Minority SafePack în Comisia Europeană.

”Urmează faza a doua, strângerea semnăturilor, şi faza a treia, o decizie politică. Când va exista aceasta şi ce decizie se va lua, vom vedea. Noi vom începe strângerea de semnături pentru o directivă europeană sau pentru mai multe directive la nivelul forurilor decizionale din UE – CE şi PE, pentru protecţia minorităţilor naţionale autohtone”, a spus Kelemen Hunor.

Cele mai citite

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Rusia – Ucraina, ziua 765: G7 se angajează să întărească apărarea aeriană a Kievului

Miniştrii de Externe ai statelor din G7 s-au angajat astăzi "să întărească mijloacele de apărare aeriană ale Ucrainei" împotriva atacurilor Rusiei, informează AFP.În comunicatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă